spot_img
spot_img
1.5 C
Vaslui
27-dec.-2024

Fostul preşedinte tunisian, condamnat la 16 ani de închisoare pentru corupţie şi fraudă imobiliară

- Advertisement -

Fostul preşedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali a fost condamnat joi, în contumacie, la 16 ani de închisoare pentru corupţie şi fraudă imobiliară, în două cazuri de achiziţionare şi cesiune a unor terenuri, de la începutul anilor 2000.

Acesta a fost cel de-al treilea proces împotriva fostului preşedinte înlăturat de la putere şi refugiat în Arabia Saudită, care a mai fost condamnat la peste 50 de ani de închisoare, în alte două cazuri, judecate la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie.

Fiica sa Nesrine şi ginerele său Sakhr al Materi au fost de asemenea judecaţi în contumacie în dosarele examinate joi. Nesrine a primit opt ani de închisoare pentru primul dosar, iar Sakhr al Materi a fost condamnat la 16 ani de închisoare în cele două dosare, care se referă la achiziţionarea şi cesionarea a două terenuri într-un cartier luxos din Tunis.

Fostul preşedinte tunisian este acuzat că a intervenit personal pentru a-i permite ginerelui său să cumpere şi să vândă cele două loturi, situate pe malurile lacului Tunis.

Potrivit responsabilului cu contenciosul statului, Ahmed Bouzekri, prezent la audiere, un raport arată că terenurile au fost achiziţionate la 23 de dinari (11,5 euro) pe metrul pătrat, în loc de 350 de dinari (175 de euro), preţul lor real, şi au fost vândute la 1.500 de dinari pe metrul pătrat.

„Faptele dovedesc că există infracţiuni şi excese de putere comise de fostul preşedinte pentru cele două loturi de teren”, a declarat el.

„Este o pierdere pentru stat şi bunul public. Noi cerem pedeapsa cea mai mare”, afirmase reprezentantul procurorului după citirea capetelor de acuzare.

Pentru primul caz, referitor la achiziţionarea terenului, Ben Ali şi rudele sale au fost condamnaţi şi la plata a 30 de milioane de dinari (circa 15 milioane de euro) fiecare.

Ei sunt de asemenea condamnaţi să plătească împreună statului 20 de milioane de dinari (zece milioane de euro), în calitate de despăgubiri.

În cel de-al doilea dosar, fostul preşedinte şi ginerele său sunt condamnaţi la plata a 14 milioane de dinari fiecare şi a cinci milioane de dinari împreună, drept despăgubiri.

Peste o sută de dosare sunt instrumentate în prezent de justiţia tunisiană împotriva fostului preşedinte, care trebuie să răspundă pentru 93 de capete de acuzare, dintre care 35 în faţa unei jurisdicţii militare.

Ben Ali este refugiat de la 14 ianuarie în Arabia Saudită, care nu a răspuns până acum cererilor de extrădare din partea Tunisiei.

Sakhr al-Materi, ginerele preferat al lui Ben Ali, este refugiat în Qatar.

Într-un alt proces, care a avut loc joi înainte de audierea consacrată lui Ben Ali, Sofiane, nepotul său, a fost condamnat la opt ani de închisoare şi la o amendă de 8.000 de dinari, pentru consum de stupefiante.

Sofiane, încarcerat după arestarea sa pe aeroportul Tunis-Cartagina la 14 ianuarie, a compărut joi în faţa Curţii. El este judecat şi într-un alt dosar, pentru tentativă de a fugi din ţară şi posesie ilegală de devize, alături de alţi 22 de membri ai clanului Ben Ali şi de soţia acestuia Leila Trabelsi. Acest proces, deschis marţi, se va relua la 2 august.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.