Nicodim Munteanu, al doilea patriarh al României, a fost privit cu ochi răi de comunişti pentru limba ascuţită cu care şi-a apărat biserica în faţa sovieticilor. Totuşi, n-a fost ferit nici de criticile credincioşilor pentru pastoralele sale în care laudele treceau – în funcţie de cum bătea vântul istoriei – de la nazişti, la bolşevici. O constantă însă exista: regele Mihai I era mereu prezent în rugăciunile sale. Moscova, toamna anului 1946. O delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române, condusă de patriarhul Nicodim Munteanu, este întâmpinată cu mare fast de patriarhul Alexei al Moscovei şi întregii Rusii şi alaiul său. URSS îi primeşte pe ierarhii români cu braţele deschise, ţinându-se liturghii speciale. Alexei e însă doar înfăptuitorul acestei primiri cordiale, în spatele ei aflându-se nimeni altul decât Stalin, care ştia că o dominaţie sovietică de durată e posibilă numai cu intervenţia bisericii, un reper important pentru oameni. România era încă regat, dar tânărul rege Mihai era ţinut în şah de către guvernul comunist condus de Petru Groza. Executivul îşi va consolida legal puterea o lună mai târziu, pe 19 noiembrie 1946, când, în urma unor alegeri frauduloase, monarhia va fi destabilizată complet. Iată deci că, în plină campanie electorală, pentru comunişti miza era mare, aşa că sovieticii militau pentru o apropiere a celor două biserici. În schimb, patriarhul român nu-şi dorea un asemenea lucru, considerând că e echivalent cu o subordonare a bisericii sale în faţa intereselor sovietice. Aşadar, merge la Moscova împins de la spate de către Groza, care făcea constant presiuni asupra lui. Însă două mici victorii tot izbuteşte să obţină. „A reuşit să-şi limiteze vizita la cinci zile, de pe 27 octombrie până pe 1 noiembrie. De asemenea, în timpul şederii sale, patriarhul le-a interzis delegaţilor să ia parte la liturghie alături de clerul rus“, scrie cercetătoarea Daniela Kalkandjieva, în volumul „Biserica Ortodoxă Rusă, 1917-1948. De la declin la înviere“.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.