Un tânăr de 23 de ani s-a ales cu dosar penal pentru două infracțiuni la regimul rutier, fiind depistat de polițiști după ce a pierdut controlul asupra autoutilitarei pe care o conducea și a ajuns cu ea în șanț. Tânărul le-a spus polițiștilor că a pierdut controlul din cauza ceții atmosferice, dar și a consumului de alcool. Polițiștii au mai constat că tânărul nu este nici posesor de permis de conducere.
În noaptea de 28 spre 29 octombrie, în jur de ora 1.00, polițiștii de la Secția Rurală Mălini au fost sesizați, prin 112, de faptul că o autoutilitară Mercedes Sprinter este ieșită în șanț, pe drumul județean de la ieșirea din satul Baia către Fălticeni, iar șoferul pare a fi băut.
Echipajul deplasat la fața locului a găsit mașina, iar lângă aceasta pe șofer, identificat ulterior în persoana unui tânăr în vârstă de 23 de ani, cu domiciliul în Horodnic de Sus, dar care locuiește efectiv la Baia.
El a declarat verbal că este proprietarul autoutilitarei în cauză, iar în miez de noapte s-a pornit până la stația Peco de la ieșirea din satul Baia pentru a o alimenta cu combustibil. Pe drum, din cauza ceții și a consumului de băuturi alcoolice, a declarat el, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 0,76mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Tânărul a fost condus la Spitalul municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2020-10-30/Ceata-si-alcoolul-combinatia-care-l-a-dus-cu-autoutilitara-in-sant-pe-un-tanar-fara-permis#ixzz6cMoY9YzG