spot_img
spot_img
8.9 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

SIS fuge de KGB –

- Advertisement -

SIS fuge de KGB – cu gura închisă, cu safeul închis şi cu uşa închisă…

În sfârşit, am fost şi eu la SIS. Spun asta, pentru că de când mă ştiu, există un cuvânt ce-mi trezeşte fiori de groază şi de ură, un cuvânt compus din trei consoane – simplu la prima vedere, dar înfiorător ca esenţă: KGB. Numai la auzul acestui cuvânt, tata îşi făcea înspăimântat cruce, mama plângea, iar eu amuţeam, tremurând de frică. „Ce slujbă satanică mai au şi aceşti oameni! Vorbesc blând, ah, cât de blând vorbesc ei cu tine, dar când te-au luat, nu te mai întorci sau ieşi bătrân şi stricat de minte…”, scria pe atunci tata. Când aveam şase ani, acest KGB mi l-a furat pe tata, l-a azvârlit în mormânt şi mi-a râs batjocoritor în faţă. Ieri au trecut 19 ani de când se zice că KGB-ul a murit şi că moştenitorul său, pe nume SIS, reprezintă o instituţie democratică. Cu această ocazie, am vizitat şi eu Institutul Naţional de Informaţii şi Securitate „Bogdan Întemeietorul Moldovei” (INIS). Deşi n-am văzut acolo aproape nimic, totuşi, am încercat să fac o comparaţie între KGB şi SIS. M-aş bucura să nu greşesc, spunând că schimbarea chiar există…

Prima întâlnire a fost plină de emoţii. Când am ajuns la capătul oraşului, la Institutul SIS, am şovăit să intru. De aceea m-am plimbat vreo zece minute prin faţă, încercând să-mi stăpânesc tremuriciul picioarelor şi să alung din faţa-mi imaginea tatălui meu mort, care mă domină de mic copil atunci când aud despre „securitatea statului”. Apoi am îndrăznit să păşesc înainte, spre postul de intrare, a cărui uşă s-a deschis îndată şi a ieşit un soldat, care m-a întrebat ce vreau. Aflând că am stabilit o întâlnire cu rectorul, mi-a spus să aştept şi a închis uşa. Am zăbovit cinci-zece minute, dar nu ieşea nimeni, în afară de un câine urecheat care s-a tupilat pe sub poartă şi mă privea zâmbitor. „Câinele ăsta cunoaşte secrete de stat”, m-am gândit. Uşa închisă din faţa mea mi-a amintit iarăşi despre intrarea în KGB, descrisă de tata: „Mi-am adus aminte de Dante şi m-am gândit de ce nu scriu ei pe această portiţă cuvintele celebre din „Divina comedie”: „Cei ce intraţi, lepădaţi orice nădejde!”. Dar tocmai atunci uşa s-a întredeschis şi soldatul m-a rugat să mai aştept. Rămas din nou cu potaia-securistă, l-am auzit iarăşi pe tata: „Aici sunt răcnete înăduşite, aici victimele strigă şi nimeni nu le aude, aici omul spune că ştie tot, deşi nu ştie nimic, recunoaşte că e duşman al poporului, deşi nu e duşmanul nimănui, aici oamenii semnează cu mâinile însângerate, din frică, aici omul făgăduieşte tot ce vrei, ca să i se dea o cană cu apă şi zice că n-o să mai facă ceea ce n-a făcut niciodată”…

În fine, sunt invitat. „După uşă stă un soldat alb la faţă, cu ochii în fundul capului – parcă-i îngerul morţii. El îţi dă voie să intri, dar nu-ţi va permite să ieşi”, scria tata. Spre deosebire de acela, soldatul meu arată bine. El mă predă altui bărbat în uniformă. Ambii sunt foarte serioşi. Celălalt mă invită în curte, unde e atâta verdeaţă, încât exclam: „E foarte frumos aici, la voi”. El însă nu reacţionează, parcă nu aude, merge înainte. „De intrat, intrăm doi, dar va ieşi doar unul”, îmi şopteşte tata, dar eu alung gândul acesta şi repet: „E atât de frumos la voi!”. Nu-s luat în seamă şi, ca să leg capăt de vorbă, îl întreb câţi studenţi învaţă la Institut. „Nu ştiu”, zice. În jur nu e nici ţipenie de om. „Azi învaţă cineva?”, întreb. „Da”, mi se răspunde. „Unde-s studenţii?”. Tace…

timpul.md

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.