DeschidereLocalUltima ora

Consiliile Locale din mediul rural, mai pestrite ca niciodatã

VARIETATE… Preferintele politice ale vasluienilor care s-au prezentat la urnele de vot, la alegerile locale din 27 septembrie, au decis, pe lângã primari, si structurile Consiliilor Locale. În judetul Vaslui, deciziile legate de administrarea comunitãtilor si utilizarea bugetului local, inclusiv a finantãrilor externe atrase, vor fi luate de reprezentantii a sase partide- PSD, PNL, ALDE, USR-PLUS, Pro România si PMP. Nu trebuie neglijati nici reprezentantii celorlalte formatiuni politice, mai mici, care în unele comune pot înclina decisiv balanta în favoarea unei majoritãti care acum nu se întrevede. Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electoralã Permanentã, pentru urmãtorii patru ani, Partidul Social Democrat va avea în judetul Vaslui un numãr de 488 de consilieri locali, urmat de Partidul National Liberal cu 300 de consilieri locali, ALDE (69 de consilieri locali), Pro România (49), PMP (29) si USR Plus (26). Aproape inexplicabil, în executivele locale din urmãtorii patru ani si-au fãcut loc si reprezentanti ai unor formatiuni politice care în judetul Vaslui sunt o necunoscutã totalã, cum e cazul Partidului ADER (Ader la Democratie, Educatie si Reconstructie), condus la centru de Neculai Ontanu, sau Partidul Alternativa pentru Demnitatea Nationalã, înfiintat de eurodeputatul Cãtãlin Ivan.

Prezentat la nivel national ca un judet rosu, Vasluiul a arãtat si la europarlamentarele de anul trecut, dar si la alegerile locale de sãptãmâna trecutã cã stãpânirea lui Dumitru Buzatu se apropie de final. Schimbãrile de mentalitate se vãd si în rural, acolo unde din ce în ce mai multi vasluieni dau sansa si altor partide sã demonstreze ce pot. Se vede asta si din componenta pe care Consiliile Locale o vor avea în urmãtorii patru ani. Sunt comune precum Muntenii de Sus, Vetrisoaia, Zorleni sau Grivita, unde majoritatea este deja formatã, iar primarii nu au niciun fel de emotii, însã sunt si comune unde se vor purta negocieri dure pentru ca edilii sã-si treacã proiectele în urmãtorii patru ani.

Costesti si Coroiesti, comunele unde „adevãrata familie liberalã” a lui Dan Marian va înclina balanta în favoarea PSD 

Comuna Coroiesti este doar unul dintre exemplele cã vasluienii au votat, înainte de toate, omul si apoi partidul. Desi l-au ales primar pe candidatul PSD, Cristian Lungu, cu un procent de peste 50%, coroiestenii nu au mai fost atât de încântati de social-democrati si când au vãzut buletinele cu Consiliul Local. Rezultatele de la urne aratã cã executivul local va avea patru consilieri PSD, trei de la Partidul Miscarea Popularã, si câte unul de la PNL, USR-PLUS, Pro-România si ALDE. Dacã partidele de dreapta îsi vor urni fortele, atunci primarul ales va avea soarta lui Vasile Pavãl de la Vaslui, care a rãmas fãrã majoritate în CL. Cum „adevãrata familie liberalã”, asa cum se autointituleazã cei de la ALDE, a bãtut deja palma cu Buzatu, acest lucru nu se va întâmpla, iar proiectele edilului recent votat vor trece pe muchie de cutit. Aceeasi situatie se întâlneste si în comuna Costesti, acolo unde PSD si PNL au ambele câte cinci consilieri locali. Cel care va decide majoritatea va fi consilierul ALDE.

Partidul Miscarea Popularã, decisiv la Deleni  

Negocieri intense se poartã în aceste zile si la Deleni, acolo unde primarul ales de la PNL are cu un singur consilier în plus fatã de PSD, avantaj care va fi anulat, cel mai probabil, de reprezentantul ALDE în CL. Soarta majoritãtii în aceastã comunã va fi decisã de consilierul PMP. Laza este o altã comunã unde primarul recent ales stã cu emotii. Dupã numãrarea voturilor, edilul de la PSD are de partea sa sase consilieri, cu unul mai mult decât PNL. Diferenta va fi fãcutã de cei doi consilieri de la USR-PLUS si PMP care, dacã vor forma o aliantã de dreapta, îl vor lãsa pe primar în offside. Si la Osesti situatia e neclarã, cu cele douã mari partide având câte sase consilieri locali. Soarta majoritãtii va fi stabilitã, ca si în cazul Coroiestiului si al Costestiului, de consilierul ALDE.

Partidul lui Ontanu va transa majoritatea în CL Pogana 

O greutate aparte în Consiliul Local Pogana îl va avea, în urmãtorii patru ani, reprezentantul Partidului ADER (Ader la Democratie, Educatie si Reconstructie), condus de Neculai Ontanu. Consilierul local al partidului fostului primar de la sectorul 2 va stabili majoritatea, PNL având sase consilieri, PSD patru, iar ALDE doi. Partidele mici vor înclina balanta si în Consiliul Local Pungesti, acolo unde PSD are patru reprezentanti, PMP trei, PNL doi, iar ALDE si Pro România câte un consilier. Aici, surpriza vine din partea Partidului Puterii Umaniste, fondat de Dan Voiculescu, care a intrat în executivul local cu doi consilieri. O altã comunã unde soarta majoritãtii stã la mâna unui partid mic este Puiesti. Aici, PSD si ALDE au câte trei consilieri, PMP si USR-PLUS câte doi consilieri, iar PNL un consilier. Diferenta ar putea fi fãcutã de Partidul Ecologist, care are doi consilieri.

Consiliu Local de toate culorile si la Tãtãrãni

Tãtãrãni se aflã si ea printre comunele unde primarul ales de la PSD va avea mult de furcã pentru formarea unei majoritãti. Cu PSD având 4 consilieri, PNL 3, Pro România 1, Consiliul Local Tãtãrãni va avea o majoritate în functie de doleantele celor doi consilieri de la Partidul Alternativa pentru Demnitatea Nationalã si ale consilierului Partidului Ecologist. În functie de ce decizii se vor lua în acest sens, se fac jocurile si pentru desemnarea viceprimarilor, o mizã foarte importantã pentru urmãtorii patru ani. De aceea nu e exclus sã vedem pe aceste posturi consilieri care abia au trecut pragul, dar care, de dragul unei majoritãti, vor fi pusi în niste functii mult prea mari în comparatie cu capacitãtile lor.

Comunele unde primarii recent alesi nu au nicio emotie

Dacã în unele pãrti ale judetului negocierile se poartã zilnic, pânã la ore târzii în noapte, în alte comune, soarta majoritãtii din Consiliul Local a fost deja transatã, oamenii venind astfel în ajutorul primarului. Albesti (7 consilieri PSD din totalul de 11), Al. Vlahutã (6 consilieri PNL din totalul de 9), Banca (9 consilieri PNL din totalul de 15), Bãcani (8 consilieri PNL din totalul de 13), Bãcesti (9 consilieri PSD din totalul de 13), Bogdana (6 consilieri PNL din totalul de 11), Bunesti Averesti (7 consilieri PSD din totalul de 11), Drânceni (7 consilieri PNL din totalul de 13), Gârceni (8 consilieri PSD din totalul de 9), Ivãnesti (9 consilieri PSD din totalul de 13) sau Vetrisoaia (11 consilieri PNL din totalul de 13) sunt doar câteva dintre comunele unde primarii îsi permit sã formeze majoritãti simple, fãrã a mai avea nevoie de aliante. În tabelul alãturat vã prezentãm componenta tuturor Consiliilor Locale din mediul rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button