spot_img
spot_img
5.6 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Dezaxatul din Bãltati si-a incendiat gospodãria de douã ori în aceeasi zi, lãsând 4 copii pe drumuri (VIDEO)

- Advertisement -

ÎNGROZITOR… Patru fratiori din satul Bãltati, comuna Tãtãrãni, au fost dusi ieri la Protectia Copilului, dupã ce tatãl lor, în vârstã de 53 de ani, a dat foc, în aceeasi zi, atât bucãtãriei de varã, cât si casei. Individul, care mai spusese prin vecini cã vrea sã dea foc la toatã gospodãria, a reusit sã îi convingã pe pompieri, dupã primul incendiu, cã totul s-ar fi întâmplat din cauza unei tigãri. Dar, dupã ce echipajul ISU a stins focul si a plecat, individul a dat foc si celuilalt imobil. Îngroziti, vecinii au alertat iar autoritãtile, care au revenit la fata locului. Abia de data aceasta a venit si Politia, care l-a gãsit pe individ, ascuns dupã un cotet, privind cum arde casa ca o cutie de chibrituri. A fost dus la Psihiatrie. Cei patru copii ai sãi, cu vârste între 4 si 13 ani, au fost dusi la Protectia Copilului. Fapta tatãlui lor este cu atât mai dureroasã, cu cât relativ recent, o multime de oameni cu inimã mare, aflând din presã faptul cã micutii cresc fãrã mamã, le-au dus la Bãltati multe bunuri de uz casnic, mobilã, hãinute. Totul acum a fost fãcut scrum, cu casã cu tot.

Fapta lui Gheorghe Cucu, în vârstã de 53 de ani, de a dat foc în aceeasi zi la ambele imobile din curtea pãrinteascã, i-a îngrozit pe sãtenii din Bãltati, comuna Tãtãrãni. Oamenii îl stiau de betiv, dar nu l-au crezut nicio clipã capabil sã distrugã casa în care stãteau cei patru copii si mama lui, în vârstã de aproape 90 de ani. Vecinii povestesc totusi cã individul mai spunea prin sat cã vrea sã dea foc la tot, iar pe proprietara unui chiosc din zonã o amenintase cã, dacã nu-i dã bãuturã pe datorie, îi va da si ei foc. Nu a fost însã luat în serios, iar ieri a dat mai întâi foc la bucãtãria în care locuia mama lui. Femeia a fost scoasã pe brate, iar copiii care erau acasã s-au salvat singuri. Când au sosit pompierii la fata locului, acesta a sustinut cã vâlvãtaia ar fi pornit de la o tigarã aprinsã, aruncatã aiurea. Minciuna a fost crezutã, astfel cã nimeni nu l-a luat la întrebãri mai în amãnunt pe nemernic. Dupã plecarea pompierilor, individul a pus iar mâna pe chibrit si a dat foc si casei. Fãcutã din materiale vechi, locuinta a început sã ardã ca un chibrit, spre disperarea vecinilor, care iar au chemat pompierii. Abia acum unii si-au dat seama cã ceva nu e în regulã si individul trebuie tras la rãspundere.

„Era bun dacã el ar fi fost luat de Politie, imediat dupã primul incendiu, dar nu si-a dat nimeni seama cã minte”

„Am înteles cã, atunci când au venit a doua oarã pompierii, el se ascunsese dupã un cotet si privea cum arde casa. Este de neînchipuit un asemenea comportament. Sotia l-a lãsat, cã nu putea sã trãiascã cu el. Era foarte bine dacã ar fi fost luat de Politie imediat, dupã primul încendiu. Dar asta a fost, din pãcate. Noi am luat copiii si, cu ajutorul Asistentei Sociale din Primãrie, i-au dus la Protectia Copilului, pentru a fi în sigurantã. Vreau sã vã spun cã, asa cum a scris si ziarul dumneavoastrã, aceastã familie a fost foarte mult ajutatã. Si de oameni binevoitori, si de Episcopie, de preotul din sat, de Primãrie, de toatã lumea. Au fost duse multe lucruri acolo, doar ca el sã poatã creste în conditii mai bune acesti copii. Dar, dacã el nu a fost niciodatã un om ca oamenii, uite cã nu a pretuit nimic si si-a bãtut joc de tot. A ars tot, fãrã milã”, a spus primarul Mihai Bãhnãreanu.

Mama i-a pãrãsit, iar tatãl le-a dat foc la casã

Povestea acestor patru copii a înduiosat anul trecut o multime de inimi. Gãsiti întâmplãtor, în cãtunul Bãltatilor, copiii au spus cã nu le trebuie nimic, desi trãiau în sãrãcie lucie. Doar pe mama o vor si plâng de dorul ei! Femeia fugise de acasã si nu le mai dãdea de luni bune niciun semn de viatã. Gãsitã mai apoi de binefãcãtorii care au vrut sã îi vadã fericiti pe copii, ea a spus cã bãrbatul era betiv si rãu, acesta fiind motivul pentru care a pãrãsit gospodãria. S-a întors la un moment dat înapoi, dar e clar cã nu a putut trãi cu individul. I-a pãrãsit din nou pe copii, fãrã nicio remuscare. Acum, micutii au ajuns la Protectia Copilului.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.