National

Orban: PSD nu a vrut să dezvolte Moldova în mod deliberat au ţinut oamenii departe de investiţii

Premierul Ludovic Orban reclamă faptul că în regiuni precum Moldova sau Oltenia nu s-au făcut investiţii pentru că guvernele social-democrate au ţinut în mod deliberat să nu dezvolte aceste zone. Orban susţine că cei de la PSD ”au ţinut oamenii departe de investiţii, special i-au ţinut în sărăcie şi în dependenţă, pentru a avea garanţia că pot să-i prostească în continuare şi că pot să le obţină votul”.

Prezent duminică dimineaţă la o dezbatere electorală în judeţul Iaşi, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a promis că ”cele mai mari proiecte de investiţi pe următorii 10 ani se vor face în Moldova”. El a arătat că este vorba despre investiţii în infrastructura de transport în înfiinţări de distribuţii de gaze naturale.

”Principala problemă a Moldovei este conectivitatea, faptul că trebuie să fie conectată la toate reţele europene de transport. Pentru ca investiţiile să treacă munţii este nevoie de această conectivitate care a întârziat prea mult”, a afirmat primul ministru.

Acesta a promis realizarea a trei mari investiţii de infrastructură rutieră: Autostrada Unirii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, despre care spune că ”se va realiza” şi că este finanţabilă din fonduri europene, autostrada A 7 care ar urma să facă legătura între Ploieşti şi Siret şi Autostrada Bacău – Braşov.

Premierul a precizat că, pentru autostrada A 7 au fost semnate contractele pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru cele şapte tronsoane cel puţin patru să fie finanţate din fonduri europene, pe facilitatea de rezilienţă şi recuperare.

”Mai comentează unii că-s termene lungi. Nu o să accept din partea celor care au semnat contractele să se lungească cu termenele pe care le-au gândit. (/..) Sunt proiecte importante şi nu am nici cea mai mică emoţie că vor fi realizate în cel mai scurt timp posibil”, a adăugat premierul.  El a precizat că în viitorul exerciţiu financiar european vor fi alocate 800 de milioane de euro pentru înfiinţarea de distribuţii de gaze.

În ceea ce priveşte spitalul de la Iaşi, premierul a afirmat că obiectivul Guvernului este ca până la sfârşitul anului este să semneze contractul pentru realizarea proiectului şi a asistenţei tehnice.

”Nu s-a construit că nu s-a vrut. PSD niciodată nu a vrut să dezvolte Moldova, PSD niciodată nu a vrut să dezvolte Oltenia, ei în mod deliberat au ţinut oamenii departe de investiţii, special i-au ţinut în sărăcie şi în dependenţă, pentru a avea garanţia că pot să-i prostească în continuare şi că pot să le obţină votul prin mijloacele cu care sunt ei obişnuiţi să obţină voturi: prin corupţie, intimidare, prin pomeni date din patru în patru ani, nu în perioada respectivă.  …https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/orban-psd-nu-a-vrut-sa-dezvolte-moldova-in-mod-deliberat-au-tinut-oamenii-departe-de-investitii–264601.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button