Temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit pentru perioada din calendar se vor înregistra şi în această săptămână. Meteorologii anunţă vreme bună, dar anormală pentru această perioadă. De vineri, un val de aer rece ajunge în ţara noastră. „Vorbim de temperaturi care se vor situa scara întregii ţări între 22 până la 33, posibil 34 de grade Celsius în lunca Dunării şi în partea de Sud-Est a Olteniei. Chiar şi pe litoral vom vorbi de temperaturi agreabile – 25, 27 de grade Celsius. Sunt temperaturi cu 10, 12 grade mai mult peste ceea ce ar fi normal pentru această dată din calendar. Precipitaţii vor fi foarte puţine, doar în zona de munte. Asta înseamnă o vreme frumoasă oriunde ne-am afla, pe litoral sau chiar la munte. Este o vară târzie, vor mai urma zile cu vreme frumoasă, a declarat pentru DIGI 24 Elena Mateescu, director Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM). Conform meteorologilor, marţi, 15 septembrie, în ţară, vremea se va menţine caldă pentru această dată, călduroasă după-amiaza îndeosebi în vestul şi sudul ţării. Cerul va fi variabil spre mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 6 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat, vor fi condiţii de ceaţă. În Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua. Temperatura maximă va fi în jur de 30 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade. Miercuri se anunţă tot vreme frumoasă. În ţară, vremea va fi călduroasă după-amiaza în zonele de câmpie şi local în cele de podiş. Cerul va fi variabil în regiunile vestice şi sud-vestice şi mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua în sudul şi în sud-vestul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până spre 6 grade. Noaptea şi dimineaţa, izolat va fi ceaţă, cu o probabilitate mai mare în sud-est şi în depresiunile intramontane. Conform ANM, în Bucureşti, vremea va fi călduroasă după-amiaza. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, până spre 13 grade. Averse şi descărcări electrice Joi, în ţară, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru a doua decadă a lunii septembrie, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil ziua, dar se va înnora treptat spre seară şi noaptea în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi în creştere. Cantităţile de apă pot fi izolat mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în partea a doua a intervalului în estul teritoriului, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 32 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 9 grade. În Bucureşti, vremea va fi caldă pentru această dată din an. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.