Omul lui Bãsescu, care a ajutat-o din umbrã pe Loredana Roman sã devinã sefã ISJ

Loredana Roman a fost timp de 12 ani (2005-2012) inspector de specialitate pentru învãtãmântul prescolar, inclusiv în perioada în care Gheorghe Cârjã era inspector general (2005-2007). Apoi, a lucrat profesor titular în cadrul Centrului Judetean de Resurse si Asistentã Educationalã Vaslui. Aceasta va avea o misiune extrem de dificilã la cârma inspectoratului, pentru cã se apropie începerea noului an scolar în conditii speciale, de pandemie, iar toate unitãtile scolare trebuie sã fie pregãtite în contextul crizei de coronavirus. Contactatã telefonic, aceasta pãrea decisã sã facã ordine în sistem: „Dacã pânã acum începeam anul scolar unde ne prezentam realizãrile cu totii si ne felicitam, acum ne dorim sã fim cu totii sãnãtosi. Asta e cel mai important. Îmi doresc sã continuãm scoala în conditii optime, sã îi putem primi pe copii cu materialele necesare, pentru cã avem colaborãri cu autoritãtile locale, cu cadrele didactice, elevii si pãrintii pentru a putea trece cu bine peste aceastã perioadã. Suntem constienti cã vor mai fi si greseli, pentru cã nu avem cum sã nu le facem, dar sper sã fie o situatie din care copiii sã iasã învingãtori. Asta e cel mai important, pentru cã pe ei trebuie sã îi protejãm. Avem si sprijinul autoritãtilor locale, cred cã vom depune toate eforturile. Ca si obiective, trebuie sã fac analize, dar ce s-a fãcut bine, vom continua, ce s-a fãcut mai putin bine, vom remedia si vom merge mai departe si sã gãsim solutii”.