
Se testează singure în privat şi vin pozitive să nască la spital. Asta se întâmplă la Maternitatea „Elena Doamna“, unitate ce nu este considerată ca fiind spital de prima linie COVID 19, deşi este singura unitate medicală unde femeile însărcinate şi depistate pozitiv, atât din Iaşi, cât şi din alte judeţe ale Moldovei, pot naşte. Şi de la începutul pandemiei şi până acum, mai multe mame au dat emoţii corpului medical. „Până în momentul de faţă, un număr de 17 gravide diagnosticate cu COVID 19 au născut la Maternitatea Elena Doamna. Chiar astăzi (ieri – n.r.) sunt două paciente pozitive care vor naşte în următoarele 24 de ore“, a declarat Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii „Elena Doamna“.
Procedura pentru viitoarele mame este una clară. Sunt testate la celelalte spitale COVID sau suport-COVID, iar în cazul unui răspus pozitiv sunt direcţionate spre Maternitatea „Elena Doamna“. „Avem o colaborare foarte bună cu celelalte spitale şi prin ajutorul constant al Direcţiei de Sănătate Publică. Lucrurile sunt foarte bine gestionate, în sensul că avem deja paciente care sunt diagnosticate de la spitalele cu care colaborăm“, a spus Gabriel Martinescu.
Pe parcusul relaxării privind măsurile de protecţie, a trecerii de la starea de urgenţă la cea de alertă, treptat, cazurile de gravide pozitive au devenit din ce în ce mai multe. „În ultimul timp, sunt din ce în ce mai multe paciente care se testează singure dintr-un anumit motiv personal şi vin direct cu diagnosticul de COVID 19 la internare pentru a naşte aici“, a adăugat Gabriel Martinescu. …https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/gravidele-noua-tinta-a-covid-19-zile-teribile-la-maternitatea-a-elena-doamnaa-din-iasi–261094.html