Local
In misiune, sub o nouă înfățișare: 18 autospeciale noi pentru Poliția Vaslui (FOTO)

„Începând de astăzi, Inspectoratul de Poliție Vaslui are în dotare 18 autospeciale noi. Acestea fac parte din programul de reînnoire a parcului auto al Poliției Române. Cele 18 autospeciale sunt inscripționate, au rampe de semnalizare acustice și optice, imaginea acestora fiind schimbată printr-o nouă colantare. Autospecialele au fost distribuite către subunitățile județene de poliție din mediul urban și rural, către Serviciul Rutier și Serviciul Poliției Transporturi, și vor fi folosite la desfășurarea misiunilor specifice” a declarat Loredana Stavăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoralului de Poliție Județean Vaslui. Cate doua masini au fost alocate la Vaslui, Barlad si Husi, la Murgeni si Negresti vor ajunge cate o masina, trei la Serviciul Rutier, una la Transporturi, iar sase vor lua drumul sectiilor din mediul rural. Autospecialele fac parte din programul de înzestrare cu mijloace auto desfășurat de M.A.I. în acest an, achiziție făcută din fondurile proprii și din rezerva bugetară.

