Tabãra de Astronomie „Sã cunoastem cerul!” (FOTO)

Tabãra de Astronomie este destinatã, în special, celor pasionati de astronomie si membrilor Astroclubului „Perseus” Bârlad. La aceastã activitate se pot alãtura si alti astronomi amatori de la alte cluburi si asociatii astronomice din tarã. Toti cei care doresc sã participe în tabãra de astronomie trebuie sã vinã pregãtiti corespunzãtor acestui gen de activitate: cort, izopren, haine groase, apã potabilã si alimente neperisabile pentru cel putin 2 zile. Publicul obisnuit poate participa împreunã cu membrii clubului de astronomie la observatii astronomice, iar accesul va fi liber. Persoanele interesate si care dispun de mijloc de transport sunt invitate dupã ora 21.00, în perioada 12 – 17 august, sã priveascã cerul prin instrumentele aflate în dotarea Observatorului Astronomic. Pe timpul zilei, între orele 11.00 – 13.00 se vor organiza si observatii solare cu telescopul refractor Lunt, achizitionat recent de cãtre institutia noastrã.
„Accesul la locul de tabãrã se va face pe ruta Bârlad – Podu Turcului – Glãvãnesti – Rãzesu – Chicerea. Tabãra este amplasatã la nord – vest de satul Poiana, comuna Motoseni, judetul Bacãu. Pentru detalii, vã rugãm sã consultati harta. În cazul în care conditiile meteo nu vor fi favorabile vom amâna tabãra pentru perioada 18 – 23 august. De asemenea, trebuie sã amintesc cã, în contextul pandemiei de coronavirus, toti participantii trebuie sã respecte mãsurile de sigurantã sanitarã (distantare socialã, mascã medicalã), a precizat Dumitru Ciprian Vântdevarã, muzeograf si sef al Planetariului si Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad,coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad.

