DSP Vaslui a pierdut pacienta zero, care a oferit cu generozitate COVID-19 la petrecerea de majorat!

Este anchetã la Serviciul de Ambulantã Judetean Vaslui, pentru a se stabili în ce conditii a plecat ambulantierul pe litoral, pentru a-si aduce fiica confirmatã pozitiv. Imediat dupã ce a aflat cã fata lui are COVID-19, bãrbatul a sunat la Directia de Sãnãtate Publicã Vaslui pentru a solicita ca el sã plece cu ambulanta pe litoral, cu toate cã nu era de serviciu în ziua respectivã. Desi era contact direct al fetei, iar legea 136/2020 spune clar cã astfel de persoane trebuie carantinate la domiciliu imediat dupã aflarea rezultatului, acesta a primit “ok”-ul de la DSP si de la conducerea SAJ Vaslui pentru a se deplasa cu salvarea la Costinesti. Colegii acestuia de serviciu ne-au declarat însã cã ambulantierul nu poate fi considerat contact direct al fetei pentru cã încã din luna martie, de la începutul pandemiei, acesta s-ar fi mutat într-o casã din mediul rural, tocmai pentru a-si proteja familia. La plecare, a promis medicului de la Directia de Sãnãtate Publicã Vaslui cã la întoarcere va opri la spitalul din Bârlad, pentru a-si interna fata acolo, însã în drum spre casã s-a rãzgândit si a ocolit unitatea sanitarã desemnatã suport COVID. Practic, fata nu a stat nici mãcar o orã internatã, desi legea spune cã orice persoanã depistatã pozitiv trebuie sã stea cel putin 48 de ore internatã. Ce este însã si mai grav, de câteva zile, nici ambulantierul, nici sotia acestuia si nici fiica lor nu mai rãspund la telefoanele reprezentantilor Directiei de Sãnãtate Publicã. Astfel, cazul nu a mai fost monitorizat, iar cel putin pânã joi seara, autoritãtile statului nu aveau habar ce se întâmplã cu aceastã familie.
Din cauza inconstientei unora, alti 10 tineri au fost confirmati cu COVID-19
Aceleasi autoritãti continuã însã sã desfãsoare anchete epidemiologice atât în judetul Vaslui, unde a avut loc petrecerea de majorat, cât si în judetul Constanta, acolo unde tinerii au mers dupã petrecere. Conducerea Directiei de Sãnãtate Publicã a confirmat cã 10 din cei 17 adolescenti care au venit cu primul transport de la mare, au fost confirmati pozitiv. Pentru cã prezintã simptome specifice bolii, acestia vor mai rãmâne o perioadã internati în spitalul din Bârlad. Ceilalti sapte au fost lãsati sã plece acasã, unde vor petrece urmãtoarele douã sãptãmâni în izolare, fiind contacti directi ai celor confirmati.