SUSTINERE… Ieri, alti oameni cu suflet bun au ajuns la casa celor cinci copii din Stroiesti, comuna Tãtãrãni, al cãrora tãtã s-a spânzurat, când a vãzut cã nu are sã le dea de mâncare celor mici, decât câtiva cartofi cruzi. Reprezentatii firmei VASCAR Vaslui le-au dus, pe lângã alimente, si un frigider nou, în asa fel încât proviziile îndestulãtoare, oferite pentru urmãtoarea perioadã, sã fie mentinute în bune conditii. Altcineva le-a dus copiilor si o sacosã cu câteva jucãrii, cãrti de colorat si carioci, ceea ce i-a fãcut pe micutI foarte bucurosi. Alãturi de ei era bunica din partea tatãlui, cãci mama era plecatã la oras, cu treabã. Bãtrâna încã are ochii plânsi si îsi frânge mâinile, tânguindu-se. „Nu trebuia ca bãiatul meu sã facã treaba asta. Nu trebuia sã se spânzure. Lasã, cã ne-am fi descurcam asa cum puteam, dar era bun sã fie între noi. Sã fie tatã lângã copii”, plânge bunica. În jurul ei, nepoteii îi privesc pe strãinii care le-au adus daruri, cu ochi curiosi. Au primit mâncare si dulciuri câte nu au visat vreodatã si, cel putin pentru o vreme, foamea nu îi va mai necãji, asa cum a fãcut-o de atâtea ori.
Oamenii cu inimã bunã dovedesc încã o datã, cã empatia si solidaritatea pot salva destine, mai ales atunci când povestile triste sunt despre copii. Cazul celor cinci fratiori din Stroiesti, comuna Tãtãrãni, care sufeau de foame, iar pãrintii nu aveau ce le pune pe masã, a stârnit reactii în sufletele multora. Gestul tatãlui, un om simplu, vãcar în satul Stroiesti, de a-si pune capãt zilelor, vãzând cã nu poate sã le asigure mãcar o masã îndestulãtoare în fiecare zi, a generat rumoare. Câstiga foarte putin din pãscutul vacilor si, de necaz, mai bea si el câte un pic. „Ionut Vasilache era un bãiat linistit în felul lui. Mai bea câte un pahar, ca fiecare. Era învãtat cu greul, cã a fost dintotdeauna sãrac si pus la muncã. Dar faptul cã veniserã pe lume 5 copii în familia lor, era mult prea mult pentru cât putea el sã câstige pentru hranã. Nevasta lui, Roxana, nu lucra, cãci avea grijã de cei mici. Numai el stie ce a fost în sufletul sãu, dacã s-a dus afarã si s-a spânzurat. Aveau în casã vreo douã kilograme de cartofi, dar nu aveau deloc ulei, ca sã îi poatã prãji. El nu a mai putut face fatã. Nu e grajd ce aveau ei acolo, ci e o ruinã. Acolo s-a omorât, cã, spune lumea, copii tot cereau de mâncare. Cu foamea nu te joci”, povestesc vecinii.
Vascar Vaslui le-a dus alimente si un frigider nou-nout!
Ieri, reprezentatii firmei VASCAR, printre primii care au reactionat în acest caz, au ajuns acasã la micutii din Stroiesti. Le-au dus alimente proaspete, dintre cele mai delicioase si, stiind cã acestia nu vor avea unde pãstra cantitatea destul de consistentã de produse, le-au dãruit si un frigider nou-nout si încãpãtor. Când au ajuns la familia Vasilache, reprezentatii firmei VASCAR au gãsit-o acasã pe bunica, împreunã cu nepotii, cãci mama Roxana era plecatã la Vaslui, cu treburi de rezolvat, în legãturã cu alocatia celor mici. Bãtrâna le-a multumit cu ochii în lacrimi binefãcãtorilor, cãci nu spera vreodatã ca, în greutatea si sãrãcia lor, sã vinã atâtia oameni cu inimã bunã, care sã îi ajute. Oricum, spune femeia, si oamenii din Stroiesti, care le stiau necazul, i-au mai ajutat cât s-a putut, dar e greu cu cinci copii sã poti sã trãiesti doar din ce îti oferã vecinii. Ionut muncea si el la vaci, cât putea, dar neajunsurile l-au rãpus.
Speranta cã într-o zi totul va fi bine, pentru cei cinci copii!
Din partea altei persoane cu inimã bunã, cei cinci frãtiori cu vârste între 11 luni si 12 ani, au primit câteva jucãrii, între care se afla si una cu care faci baloane de sãpun. Au primit si carioci, dar si cãrti de colorat. Sãtui, asa cum poate nu au mai fost de multã vreme, micutii au reactionat uimitor la vederea jucãriilor. Bucuria din ochii lor era uriasã, cãci le-au lipsit acele lucrusoare, care dau sens unei copilãrii adevãrate. „Multumim din tot sufletul pentru tot. Tuturor oamenilor le multumim. Nu ne-am asteptat si nu am crezut cã vom fi ajutati asa de mult”, a spus Roxana Vasilache, mama copiilor. Sigur, necazuri mai sunt multe, casa în care locuieste abia stã sã nu se dãrâme, însã speranta ei este ca într-o zi sã o poatã reface sau sã îsi poatã ridica o cãsutã mai sigur, pe un alt teren. Pânã atunci însã, mâna de ajutor primitã în aceste zile, de la oameni care au simtit cã trebuie sã ajute niste suflete atât de greu încercate de viatã, înseamnã, de fapt, încrederea cã, într-o zi, toul va fi bine!
