Retinere „bomba” operata ieri de DNA la Iasi. Avocata Liliana Cremenitchi, membra a unei influente familii din Justitia ieseana, a fost retinuta sub acuzatia de „trafic de influenta”. Ea este sotia unui fost judecator de la Curtea de Apel, Radu Cremenitchi, actualmente avocat. Alaturi de aceasta au mai fost retinuti directorii de la doua importante firme: Gheorghe Apopi, de la Apopi&Blumen SRL Iasi, si Dragos Ionut Dascalu, de la Viarom SA Bucuresti. Tot retinut este si Nicolae Hogas, angajat al Apopi&Blumen. In dosar a fost audiat si un judecator al Curtii de Apel. Totul are legatura cu o licitatie de 6 milioane euro de la Golaiesti, al carui cistigator a fost, se pare, „deturnat” prin sentinta judecatoreasca chiar la Curtea de Apel, la sectia condusa de sotul avocatei retinute.
Procurorii anticoruptie ieseni au operat
ieri patru retineri „bomba”. Anchetatorii au decis sa o retina pentru 24 de ore pe avocata Liliana Cremenitchi (foto), membra a unei influente familii din Justitia ieseana, alaturi de aceasta fiind retinuti directorii de la doua importante firme – Gheorghe Apopi, de la Apopi&Blumen SRL Iasi, si Dragos Ionut Dascalu, director de achizitii la Viarom SA Bucuresti
, dar si Nicolae Hogas, angajat al Apopi&Blumen.
Toti patru sint acuzati de trafic de influenta in legatura cu o licitatie de 6 milioane euro care a avut loc anul trecut la Golaiesti.
Procurorii au cerut aseara prelungirea mandatului de arestare, dar instanta a decis, in cursul noptii, ca va relua judecarea cererii in aceasta dimineata, la orele 8,30.
Sotul: Sint foarte necajit
„Este adevarat, am primit o adresa oficiala de la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) chiar in urma cu jumatate de ora, in care ni s-a transmis acest lucru. Procurorii au obligatia sa notifice Baroul in astfel de cazuri”, a confirmat aseara Ioan Mogos, decanul interimar al Baroului Iasi.
Seful avocatilor ieseni a adaugat faptul ca, in adresa trimisa de reprezentantii DNA Iasi, nu se dau detalii cu privire la motivele acestei retineri. „Ni s-a comunicat prin adresa respectiva faptul ca doamna Cremenitchi este acuzata de comiterea infractiunii de trafic de influenta, dar nu ni s-au dat alte detalii. Probabil ca le vom afla in zilele urmatoare. Cred ca acuzatia este ca doamna avocat ar fi intervenit pe linga vreun functionar public, dar nu stiu sa va spun alte detalii”, a mentionat Ioan Mogos.
Contactat telefonic, sotul avocatei, fostul judecator al Curtii de Apel Radu Cremenitchi, s-a aratat foarte suparat, nedorind sa comenteze decizia luata de anchetatori. „Este o mare porcarie ceea ce s-a facut astazi! Va rog sa ma lasati in pace, sint foarte necajit… Daca vedeti ca un om este necajit, nu-l mai deranjati cu telefoane!”, a precizat fostul judecator din cadrul Curtii de Apel Iasi.
Anchetatorii tac milc
Reprezentantii Directiei Nationale Anticoruptie Iasi au refuzat sa dea orice fel de detalii in cursul zilei de ieri. Purtatorul de cuvint al institutiei, procurorul Luminita Merisescu, nu a putut fi contactat telefonic ieri dupa-amiaza, in vreme ce seful DNA Iasi, Sorin Calin, a fost de negasit, reprezentantii institutiei cerindu-le reporterilor „Ziarului de Iasi” sa revina cu un telefon, deoarece acesta „este foarte ocupat”. Ulterior, Calin nu a mai fost de gasit la birou.
Pe de alta parte, reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi au refuzat sa faca orice fel de comentarii pe marginea acestui caz. Contactat telefonic, Ioan Scripniciuc, seful IPJ Iasi, a declarat ca nu poate comenta nimic cu privire la aceasta retinere, fiind vorba despre „o actiune a DNA”. „Este vorba despre o actiune a Directiei Nationale Anticoruptie si eu nu pot comenta nimic. Eu stiu cit stiti si dumneavoastra sau chiar mai putin si, sincer sa fiu, nici nu ma intereseaza sa stiu mai multe”, a declarat Ioan Scripniciuc.
Cine este avocata Cremenitchi?
Sotia fostului judecator iesean Radu Cremenitchi, Liliana, a devenit avocata in urma cu citiva ani. La acea vreme, unele articole din presa au mentionat ca intrarea in Barou nu ar fi fost una tocmai corecta. Liliana Cremenitchi ar fi fost absolventa a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii „Petre Andrei” si ar fi candidat initial pentru un post de avocata in Baroul Iasi, insa ar fi picat examenul. Ulterior, aceasta ar fi mers in Republica Moldova, in urma cu trei ani, unde ar fi ajuns stagiara avocatului basarabean Iacob Rotaru, in ciuda faptului ca nu era cetatean al tarii vecine.
Conform aceleiasi surse, dupa citeva saptamini de stagiatura, Liliana Cremenitchi s-a transferat la Baroul Iasi. Mai multi membri ai familiei Lilianei Cremenitchi fac parte din Justitia ieseana. Astfel, pe linga sotul ei, care a fost judecator la cea mai inalta instanta din Iasi, si fiica familiei, Daniela, este notar.
Referitor la cazul instrumentat de DNA Iasi si la arestarea avocatei iesence, aparatoarea acesteia a refuzat sa faca orice fel de comentariu. Contactata telefonic, avocata Maria Grosu a precizat ca nu vrea sa dea nici o declaratie legata de caz. „Nu comentez, nu va ofer nici o informatie”, a declarat ieri avocata Maria Grosu…
Mai multe pe: ziaruldeiasi.ro