Satele Vrancei au rămas pustii. Vrâncenii veniţi în ţară pentru a-şi petrece concediile au pus lacătele pe uşile caselor şi au plecat înapoi, la muncă peste hotare. În majoritatea localităţilor, animate până mai ieri, au rămas acum doar bătrânii şi copiii, care aşteaptă cu nerăbdare să mai treacă un an până îi vor revedea din nou pe cei dragi. Pe uliţele prăfuite ale satelor vuie acum doar vântul… „Iar nu mai este nimeni prin sat. Doar bătrâni şi câţiva copii. Până mai ieri era mare agitaţie, numai maşini, se auzea muzică de peste tot, la fiecare poartă vedeai cel puţin un om muncind, acum nu mai e nimic. Mergi pe stradă şi abia dacă te întâlneşti cu două, trei persoane. Este greu, mai ales pentru noi, ăştia bătrâni, că stăm singuri“, spun bătrânii.
Satele Vrancei au rămas aproape pustii, după ce vrâncenii care muncesc în străinătate au luat, din nou, drumul pribegiei. Forfota din luna august s-a transformat acum într-o linişte apăsătoare, mai ales pentru copii şi bătrâni, care au rămas din nou singuri. În urmă cu o lună, maşinile luxoase invadaseră comunele judeţului. Rar vedeai o poartă la care să nu fie oprită o maşină cu numere de Torino, Roma sau Civita. Au venit acasă, dar nu s-au odihnit. Vrâncenii au muncit din zori şi până în seară la vilele luxoase pe care şi le-au ridicat cu banii strânşi în străinătate în timpul anului. Timp de o lună, în mai toate satele vrâncene, „stranierii“ au lucrat de zor. De data aceasta pentru ei. Casele mai vechi au fost consolidate şi renovate, în timp ce unele imobile bătrâneşti au căzut sub buldozere şi, pe locul rămas viran, au fost ridicate vile semeţe. Nu au apucat să le termine, unii pentru că nu au avut banii necesari, alţii pentru că au terminat concediul.
La sfârşitul lunii august, ei au pus lacătele pe uşile caselor şi au luat din nou calea străinătăţii, acolo unde sunt aşteptaţi de patroni. Ce a rămas nefăcut, vor face la anul. „Trebuie să plecăm înapoi pentru că deja suntem în întârziere. Trebuia să fiu acolo la 1 septembrie şi am mai amânat plecarea până pe 5 septembrie, pentru că nu terminasem treaba. Mai am de lucru la casă, dar a rămas pentru vara care vine. Noi spunem că venim în concediu, dar muncim pe rupte pentru că nu putem face tot ce avem într-o lună. Acolo muncim, aici muncim şi aşa trece viaţa, dar asta este situaţia şi dacă aici nu putem face nimic, mergem acolo unde putem. Nu este plăcut când plecăm, dar nu avem altă soluţie. Lăsăm în urmă părinţi bătrâni, care au nevoie de noi, copii, rude… dar asta este situaţia“, ne-a declarat Ştefan, din Bârseşti. Cei rămaşi acasă nu se împacă deloc cu ideea plecării, mai ales bătrânii, care spun că au rămas fără niciun sprijin şi că până la anul, în august, este cale lungă. „Iar nu mai este nimeni prin sat. Doar bătrâni şi câţiva copii. Până mai ieri era mare agitaţie, numai maşini, se auzea muzică de peste tot, la fiecare poartă vedeai cel puţin un om muncind, acum nu mai e nimic. Mergi pe stradă şi abia dacă te întâlneşti cu două, trei persoane. Este greu, mai ales pentru noi, ăştia bătrâni, că stăm singuri. Eu îi înţeleg că trebuie să plece, pentru că dacă stau aici nu au de nici unele, dar pentru noi este foarte greu. Este tare bine când vin acasă şi foarte rău când pleacă, dar nu avem încotro“, a precizat bunica Ioana, din Negrileşti.
Încă un an de singurătate…
Cei rămaşi acasă, să aibă grijă de bunurile „stranierilor“, mai au de aşteptat încă un an până când îi vor revedea, din nou, pe cei dragi. Pentru ei, perioada este foarte lungă. „Până la anu’ când or mai veni, pot să şi mor. Am 70 de ani, cât să mai tră-iesc? Stau şi singură, că nu pot să-i ţin acasă. Dacă i-aş putea întreţine, eu nu i-aş mai lăsa să plece, dar cum tot ei îmi dau mie, nu am ce să fac. Tot ce îmi doresc este să-i văd înainte să mor, în rest pot spune că mi-am trăit viaţa, acum e rândul lor. Lasă-i să plece dacă acolo le este mai bine. Bine măcar că au lăsat copiii acasă şi mai am cu cine să mă iau, să mai uit de bătrâneţe. Dacă luau şi nepoţii cu ei, atunci ar fi fost şi mai greu. Ne rugăm la Dumnezeu să ne ţină sănătoşi şi să ne revedem la anul“, a încheiat tanti Ileana, din Dumitreşti.
Cei care îşi plâng durerea în suflet sunt copiii, care rămân în ţară pentru a învăţa carte. De cele mai multe ori, părinţii nu-şi permit să-i ia cu ei din cauza dificultăţilor financiare. Dorul de părinţi şi mai ales singurătatea în care se cufundă unii dintre copii, îi împing de multe ori spre gesturi extreme. Nu de puţine ori, rămaşi fără cele mai iubite persoane, unii copii şi-au pus capăt zilelor sau au început să consume droguri şi băutură. „Am fost foarte fericit când mi-au venit părinţii acasă. Am fost plecat cu ei la mare şi în alte călătorii prin ţară. Acum îmi pare rău că am rămas din nou singur, doar cu bunica. Mai am o soră mai mică, însă cel mai bine e cu părinţii acasă. O să îmi fie tare dor de ei, chiar dacă vorbesc la telefon mai mereu. M-am obişnuit aici în ţară, la şcoală şi nu vreau în Italia. O să am de aşteptat, că nu vin acasă de Crăciun, ci tocmai la anu’, în august“, a spus Mihai, elev în clasa a IV-a, la Bordeşti.
…monitorulvn.ro
