Tensiunile create între sindicatele afiliate la FSS Metarom de la ArcelorMittal Galaţi se mai înmoaie după ce liderul Sindicatului Democratic Metalurgistul, Radu Nelu, a demisionat.
Informaţii din interior arată că sindicaliştii de la Metalurgistul ar fi aprobat cu o majoritate covârşitoare alăturarea de colegii din FSS pentru formarea sindicatului care să reunească peste 50 la sută dintre siderurgiştii gălăţeni care plătesc cotizaţie sindicală. În perioada imediat următoare ar putea astfel să fie demarate acţiunile care să ducă la formarea noului sindicat reprezentativ de la ArcelorMittal Galaţi.
Până în acest moment, din ecuaţie au fost scoase sindicatele Solidaritatea, UTSL şi Forum, dar şi Sindicatul Liber al Siderurgiştilor, grupare care a luat fiinţă la sfârşitul săptămânii trecute şi care este coordonată de fostul vicepreşedinte de la Solidaritatea, Ilinca Diaconu.
Şanse ca aceste sindicate să intre în noi calcule sunt aproape nule. Motivul ar fi acela că noua formulă în care intră sindicatele afiliate la FSS Metarom ar urma să reprezinte aproximativ 60 de procente dintre sindicaliştii de la Combinat.
Istorie scurtă, zbucium lung
Lucrurile au început să se precipite imediat după prezentarea noii forme a Codului Muncii. Prevederile legii au obligat, practic, sindicatele mici să strângă rândurile. Pentru acestea, soluţia cea mai bună este fuziunea şi crearea de structuri mari, care să depăşească 50 de procente din numărul membrilor de sindicat dintr-o unitate. Pe platforma siderurgică de la Galaţi nu au existat sindicate mari. În schimb, FSS Metarom Galaţi are până în momentul de faţă un număr însemnat de sindicate, care, în principiu, au manifestat până acum aceleaşi strategii şi principii.
Iniţial, sindicatele din FSS Metarom au discutat despre o fuziune, numai că, atunci când s-a vorbit despre cine ar trebui să ocupe funcţii de conducere în noul sindicat, au apărut şi animozităţile.
Cei din conducerea Sindicatului Democratic Metalurgistul s-au opus anumitor formule propuse de celelalte sindicate pentru aparatul de conducere. Astfel, întreaga structură ar fi putut fi aruncată în aer înainte de a se închega.
După ce liderii de la Metalurgistul şi-au manifestat dezaprobarea faţă de anumite aspecte, a apărut ca ipoteză de lucru fuziunea cu alte sindicate. Erau vizaţi, de fapt, cei de la Solidaritatea, care nu au prea mulţi prieteni în zona sindicală de la Combinat, dar au încă un număr însemnat de membri, astfel încât să poată înclina balanţa. Decizia ar fi fost una controversată şi văzută cu ochi nu foarte buni.
În fine, sunt semne că după demisia liderului de la Metalurgistul, Radu Nelu, lucrurile au să se apropie de formula pe care iniţial au propus-o cei din conducerea FSS Metarom Galaţi, agreată şi de conducerea centrală a Federaţiei. Vorbim, practic despre un aparat de coordonare format din actualii lideri ai FSS Metarom Galaţi.
Sindicatele şi autodistrugerea
Dacă cei de la FSS Metarom vor reuşi astfel doar să schimbe pălăria Măriei, acest lucru nu va însemna o mare revoluţie a opticii sindicale la Combinat. În momentul de faţă, la ArcelorMittal Galaţi se remarcă cu ochiul liber începutul fenomenului numit simplu „DESINDICALIZARE”. Faptul că numărul salariaţilor a scăzut abrupt în ultimii ani, dar şi acţiunile lipsite de profesionalism ale liderilor de sindicat au adus lucrurile în acest punct.
Credibilitatea celor de la FSS este aproape de punctul critic după ce, în primăvara acestui an, s-au jucat de-a greva generală. Ei au mers până într-acolo încât au anunţat declanşarea grevei, pentru ca în ziua în care ar fi trebuit să înceapă protestul să renunţe inexplicabil, fără să le prezinte o justificare credibilă salariaţilor.
Apoi, deşi nedovedite, sunt de notorietate apropierile liderilor de la FSS de lumea politică (aceştia au participat la unele acţiuni voluntare de monitorizare la alegerile prezidenţiale din 2009, iar în 2004 unii dintre lideri au participat la acţiunile susţinute de Adrian Năstase în campania electorală), dar şi lipsa de reacţie la anumite decizii ale administraţiei combinatului siderurgic.
Alternativa siderurgiştilor gălăţeni ar fi putut să fie sindicatul Solidaritatea. Şi aceştia au turtit însă fesul credibilităţii, găsind motive meschine de scandal intern. Forţele sindicatului Solidaritatea s-au scindat, iar scandalul dintre Gheorghe Tiber şi Ilinca Diaconu a făcut ca numărul sindicaliştilor înscrişi aici să scadă vertiginos de la o zi la alta.
Astfel s-a ajuns în situaţia în care angajaţii de la ArcelorMittal Galaţi să nu mai creadă cu adevărat că sindicatele le reprezintă în vreun fel interesele, iar acest lucru poate fi dovedit de slaba lor prezenţă la acţiunile publice ale sindicatelor.
Una peste alta, noul Cod al Muncii le dă o şansă sindicatelor de la Combinat să strângă rândurile şi să înceapă să însemne din nou ceva. Este însă o şansă ce poate fi ratată cu uşurinţă, iar primii paşi făcuţi de către liderii sindicali aduc mai mult cu o împleticeală dulce şi inconştientă.
