Un tânăr în vârstă de 17 ani, din municipiul Suceava, a dat năvală, în noaptea de 23 spre 24 decembrie a.c., la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” şi, în stare de agitaţie extremă, a început să se caţere pe pereţi, sub privirile stupefiate ale pacienţilor aflaţi în sala de aşteptare. Surescitat, a distrus uşa glisantă de la intrarea principală în UPU şi mânerul unei alte uşi. Cu prezenţă de spirit, un bărbat care se afla cu un copil la UPU Pediatrie a încercat să-l imobilizeze, dar pentru a-l ţine nemişcat pe adolescentul zbuciumat a fost nevoie să intervină încă trei persoane – un agent de pază de la spital şi doi brancardieri.
„Cu greu l-au stăpânit, se urca pe pereţi până la jumătatea acestora”, a declarat unul dintre medici.
La testele rapide pentru consum de droguri, rezultatul a fost pozitiv pentru canabis, dar adolescentului i-au fost luate probe de sânge pentru investigaţii amănunţite, existând suspiciuni că acesta ar fi luat şi droguri mai puternice. Personalul medical a anunţat poliţia şi jandarmii, iar cazul a fost preluat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava.
De menţionat că mama băiatului, care a fost anunţată în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu fiul ei, elev la un colegiu din municipiul Suceava, a refuzat să îl ia acasă.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2019-12-28/Un-adolescent-in-clocot-de-la-droguri-a-distrus-doua-usi-la-Urgenta-si-s-a-catarat-pe-pereti#ixzz69OGOneKY