De ce bucătăria ta are nevoie de un cuptor electric încorporabil
Bucătăriile moderne înseamnă o combinație reușită între tehnologie de ultima generație și integrare perfectă a aparatelor electrocasnice în materialele moderne ale mobilei. Un cuptor electric încorporabil îndeplinește aceste condiții cu succes.
Un cuptor electric încorporabil poate fi încadrat cu ușurință în designul interior al bucătăriei tale, iar lista funcțiilor speciale te duce mai degrabă cu gândul la o mașină complexă decât la un cuptor electric sau pe gaz. De ce să alegi un cuptor electric încorporabil
.
Cuptoarele electrice pot fi încorporabile sau individuale. Cuptorul electric individual are o capacitate mai mică decât un cuptor incorporabil, ceea ce înseamnă că va permite gătirea unor cantități mai mici de mâncare. Capacitatea medie a unui astfel de cuptor este de până la 40 de litri și, datorită dimensiunilor reduse, poate fi așezat pe blatul din bucătărie, potrivit producătorului de electrocasnice Beko.
În schimb, un cuptor electric încorporabil are o capacitate mult mai mare, este mai puternic și are numeroase funcții care asigura coacerea uniformă a alimentelor, într-un timp mai scurt. Aceste cuptoare sunt încorporate în dulapul de bucătărie, iar de cele mai multe ori este montată și o plită electrică pe blatul de deasupra.
.
Cuptoarele electrice individuale eficiente au o putere în jur de 1.500-2.000 W, în timp ce un cuptor electric încorporabil poate avea o putere de 4.000 W sau chiar mai mare. Temperatura minimă a unui cuptor electric este de 80-90 de grade Celsius, iar temperatura maximă poate urca până la 250 de grade Celsius. Bineînțeles, modelele de cuptoare electrice performante pot avea și o temperatură de 300-325 de grade Celsius. Numărul de rafturi din interiorul unui cuptor electric încorporabil pot varia de la un raft până la trei sau chiar mai multe, în funcție de dimensiunea cuptorului. Ce funcții poate avea un cuptor electric încorporabil
.
Eficiența unui cuptor electric este dată și de funcțiile integrate ale acestuia, potrivit Beko. În funcție de model, acestea pot fi următoarele:
.
• funcția încălzire inferioară – este recomandată doar pentru gătirea pe un singur nivel al cuptorului și folosește doar elementul de încălzire din partea inferioară a cuptorului;
• funcția încălzire inferioară și superioară – această funcție folosește căldură pentru coacere atât din partea de jos, cât și din partea de sus și este recomandată pentru gătirea pe un singur nivel, de preferat pe raftul din mjloc;
• funcția grill – cuptorul folosește doar elementul superior de încălzire pentru această funcție și necesită folosirea grătarului din cuptor;
• funcția pizza – cuptoarele electrice cu funcția pizza folosesc elementul inferior de încălzire, ventilatorul și elementul rotund din partea din spate a cuptorului în timpul coacerii;
• funcția decongelare delicată – poți folosi această funcție ca să decongelezi alimentele abia scoase din congelator. Nu este necesar să preîncălzești cuptorul, iar temperatura recomandată pentru decongelare este de 30-60 de grade Celsius;
• funcția menținere la cald – o poți folosi pentru a menține la cald preparatele abia gătite, la o temperatură de aproximativ 65 de grade Celsius.
• funcția dospire – o poți folosi pentru dospirea rapidă a diferitelor tipuri de aluat. Alimentele trebuie poziționate pe raftul al doilea sau în mijloc, în timp ce cuptorul folosește atât încălzirea superioară, cât și încălzirea inferioară, pentru a menține o temperatură cuprinsă între 35 și 40 de grade Celsius. Durata pentru dospirea aluatului variază între 30 și 60 de minute.
