DURERE… „Cu profundã tristete îmi exprim regretul cã Valeria Chetran, cumnata mea, s-a prãbusit în neant trecând granita tãcerii pe 9 august, 2019. În semn de pretuire si neuitare, la mormântul Valericãi, s-a prãznuit Parastasul de 40 de zile de când a plecat pe drumul fãrã de întoarcere, cu jertfa de rugãciune si de milostenie a celor veniti sã-i aducã un omagiu… Am urmãrit cu nesfârsitã emotie parcursul ceremoniei religioase care a marcat durerea plecãrii dintre noi a celei ce a fost sotie si mamã fãrã de egal! Cei prezenti schimbau impresii despre cum au cunoscut-o: buna, prietenoasã, activã, implicatã în fapte de bine etc. Privesc îndelung bucãtica de pãmânt sub care se aflã trupul ei!… Sunt coplesitã de amintiri în care prezenta Valericãi dãdea un plus de farmec si nu pot sã cred cã sunt în cimitir… Alãturi de mine e Fãnicã, sotul ei, fratele meu, cu ochii plini de lacrimi, îi vãd pe copii, pe Tamara si Adrian, a cãror privire e îndreptatã spre acelasi petec de pãmânt si rând pe rând descopãr întreaga multime: fratii, surori, rude, prieteni, cunostinte, pe chipul cãrora era încrustat sentimentul de întristare marcat de lacrimi sau nedumerire! Am lãsat lacrimile sã-si urmeze cursul pânã la tãrâna încã reavãnã a mormântului, peste care florile aduceau prinosul de recunostintã, ducând cu ele sentimentul meu de adio! Te vom purta mereu în gândul si în sufletul nostru, dragã Valerica, fiindcã nu încape uitare peste ce-ai fost! Dincolo de cuvinte, e o mare pretuire! E dureros si trist!.. Fiecare zi va fi un dooor!… Fii mereu cu noi, asa cum te-am stiut în timpul vietii. În rest, totul e tãcere! Dumnezeu sã te ocroteascã!” – prof. Elena Poamã.
