spot_img
spot_img
4.2 C
Vaslui
24-dec.-2024

Soţia lui Mubarak predă statului bunurile şi banii săi

- Advertisement -

Soţia fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, Suzanne Mubarak, a fost de acord să predea bunurile şi banii pe care îi deţine statului, după ce a fost arestată într-o anchetă de corupţie, au anunţat autorităţile, potrivit NewsIn.

Astfel, Suzanne Mubarak, în vârstă de 70 de ani, va preda statului o vilă dintr-o suburbie a Cairo şi circa trei milioane de dolari aflaţi în conturi bancare din Egipt.

Legea egipteană prevede că cei acuzaţi că au avut câştiguri ilegale pot să renunţe la ele în schimbul închiderii anchetei, a explicat un avocat. „Este posibil ca decizia să nu fie acceptată de societate care, după revoluţie, preferă ideea răzbunării. Însă, din punct de vedere legal, este corect”, a adăugat el.

Soţii Mubarak sunt în prezent în arest la un spital din Sharm el-Sheikh şi sunt acuzaţi că şi-au obţinut în mod ilegal averea în timpul celor 30 de ani petrecuţi la putere.

Fosta Primă Doamnă îşi revine după ce i s-a făcut rău când a fost anunţată că va fi arestată. Potrivit informaţiilor iniţiale, ea ar fi suferit un atac de cord, dar ulterior autorităţile au spus că a fost vorba de un „atac de panică”.

Hosni Mubarak, îndepărtat de la preşedinţie în luna februarie, este acuzat şi de implicare în uciderea manifestanţilor antiguvernamentali.

romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.