HALUCINANT…Abia dupã 23 de zile de la disparitie, trupul neînsufletit al Biancãi Hîncu a fost descoperit, în zona Drãslãvãt. Modul în care fata a fost gãsitã de bãtrânul care a dat alarma, i-a îngrozit pânã si pe anchetatori. Spânzuratã chiar din ziua de 18 august 2018, dupã cum spun cei de la Medicina Legalã, fata aproape cã nu mai putea fi recunoscutã. Bãtut de soare, de ploaie si de vânt, corpul fetei intrase în putrefactie si întrucât, la un moment dat, sireturile cu care copila si-a pus capãt zilelor, au cedat, trupul a cãzut pe pãmântul jilav, unde a stat zile si nopti în sir. Mâinile si pioarele ei, dar si chipul, atât de frumos pânã nu de mult, erau mâncate de pãsãri si de cine stie ce alte vietãti. Din membre, cel putin, aproape cã rãmãseserã doar oasele. Anchetatorii au strâns rãmãsitele pãmântesti, bucatã cu bucatã, le-au pus într-un sac de plastic si asa le-au dus la Medicina Legalã. Apoi, dupã necropsie, în sicriul Biancãi a fost pus acel sac de plastic cu oseminte, iar într-un colt, aceleasi hãinute murdare. Asa a fost îngropatã Bianca Hîncu. Dramatismul acestui sfârsit nedrept, al copilei de numai 17 ani însã, nu a pãrut sã o cuprindã si pe sora sa, Pamela, cea care, împreunã cu cealaltã sorã si cu fratele Boby, au plecat într-un suflet de la pomanã, la… bâlci! “I-a vãzut toatã lumea, cu seminte si bere, petrecând în bâlci la Husi, pe muzicã lãutãreascã. Pamela era în hainele cu care fusese si la mort. Si la groapã, Pamela dãdea semne de nerãbdare. Le-a spus celor ce se ocupau de ritualul înmormântãrii sã se grãbeascã, fiindcã trebuie sã ajungã la bâlci. Prietenii care o însoteau pe sora Biancãi, niste “bãieti ciudati”, aprobau prin gesturi indicatiile date de aceasta, spre deznãdejdea sãtenilor care nu-i priveau cu ochi tocmai buni pe intrusi. “Au jucat zaruri dupã casã si cãrti, acesti derbedei, în timp ce mortul stãtea pe masã în casã” a spus un apropiat al Biancãi, oripilat de comportamentul asa zisilor prieteni ai Pamelei. Iatã, asadar ce a fãcut familia Biancãi, la nici douã ore dupã ce copila a ajuns în mormânt. S-au distrat în bâlci. Ce oameni fãrã suflet!”, a scris, într-un mesaj, una dintre prietenele Biancãi. Faptul cã, îndatã dupã disparitia fetei, sora Pamela se gãteste si pleacã la nuntã în locul ei si cu iubitul ei, iar, dupã ce este bãgatã în mormânt, Pamela fuge la bâlci sã se distreze, tot cu iubitul Biancãi, stârneste si mai multe controverse. La toate acestea, dacã se adaugã si faptul cã tot mai multe voci spun cã Pamela o asuprea pe Bianca, tocmai pentru cã voia sã o ducã si pe ea la prostitutie, în Londra, atunci lucrurile se complicã si mai mult.
Detaliile scandaloase care ies la ivealã, dupã ce biata copilã de 17 ani, a ajuns în pãmânt, determinã tot mai multi oameni sã creadã cã adevãrul din spatele acestui caz, este departe de a se fi deslusit. Cum a ajuns în streang o fatã care se pregãtea ca, peste câteva ore, sã meargã la o nuntã, cu iubitul ei, din satul Ghermãnesti? Iatã întrebarea la care oamenii credeau cã anchetatorii vor da rãspunsul în timp util. În lipsa lui, puzzle-ul informatiilor care reies din dosar, ca urmare a declaratiilor date de martori, începe sã prindã contur. S-a stabilit clar faptul cã sora Pamela a acuzat-o pe biata fatã pe nedrept, de furtul a 800 de lire, aducând-o astfel pe Bianca la disperare. Fata amenintã cã pleacã sã se spânzure, dupã ce îi scrie un mesaj în acest sens iubitului de la Ghermãnesti. De aici, comportamentele asa-zisilor apropiati ai Biancãi devin cu totul bizare, chiar suspecte. Pamela, în loc sã aibã remuscãri, sã o caute pe fatã, sã alerteze imediat autoritãtile, ce face? Se gãteste imediat cu o rochie roz, scurtã, cu dantelã si pleacã la Ghermãnesti, la iubitul Biancãi, cu care merge la nuntã si petrece o noapte întreagã. Familia bãiatului a declarat la Politie cã Pamela i-a mintit, pretinzând cã Bianca a fost internatã la Spital, iar ea a venit, îngrijoratã ca nu cumva “Vlad sã se ducã singur la nuntã”. “Ea murea de grija lui Vlad, dar nici capul nu o durea de grija surorii sale! Incredibil! Ce mincinoasã, ce penibilã! Sã te duci la nuntã cu iubitul propriei surori, când sora ta a amenintat cã se duce sã se spânzure? Asta e ceva ce aratã cã domnisoara Pamela cam asta si-a dorit. Si-o fi dorit intentionat ca Bianca sã fie eliminatã, iar ea sã ajungã lângã bãiatul acela”, au scris, revoltati, prietenii Biancãi Hîncu, pe internet.
Bianca s-a dus în mormânt cu trupul într-un sac de plastic. Nici vorbã de rochie albã, de mireasã, sau mãcar de câteva haine curate
Singurã, umilitã si complet deznãdãjduitã, Bianca a fugit în ziua de 18 august, încotro a vãzut cu ochii. Politistii spun cã se contureazã ipoteza sinuciderii, însã si aici lucrurile nu sunt clare. Ce cãuta telefonul Biancãi în zona cu case din cartierul cel mai nou de pe Dric? De ce nu s-a gãsit aparatul, dacã au identificat semnalul? Sunt doar câteva dintre nelãmuririle cazului. 23 de zile a trebuit sã zacã acolo trupul neînsufletit al fetei, putrezit si mâncat de toate gângãniile si animalele din Drãslãvãt, pentru ca, întâmplãtor, un bãtrân de 76 de ani, sã îl descopere. Au fost socati si anchetatorii, când au vãzut în ce hal ajunsese fata frumoasã, dispãrutã pe 18 august, iar cei care au recunoscut cadavrul, au spus cã, mai mult dupã haine si-au dat seama cã ea este. Într-un sac de plastic au fost adunate bucãtile din trupul fetei, împrãstiate de pãsãri si animale, pentru a fi duse la Medicina Legalã. De înmormântat, la fel a fost înmormântatã. Un sac de plastic cu oseminte a fost pus direct în sicriu, iar într-un colt, aceleasi haine cu care a stat 23 de zile, pe pãmântul jilav din Drãslãvãt. Capacul a fost sigilat la raclã si nimeni, nici acasã, cât a stat înainte de înmormântare, nu a mai putut sã o vadã pe Bianca. Nici nu ar fi avut ce, spun cei cãrora Pamela le-ar fi povestit cum, la morgã, i-a vãzut oasele mâinilor si picioarelor surorii sale, dar si bluza ruptã, care mai rãmãsese prinsã doar la nivelul umerilor. Tabloul sinistru nu a marcat-o, nu a cutremurat-o, se pare, de vreme ce, dupã ce copila a ajuns în pãmânt, Pameluta a fugit pânã la bâlci, unde a petrecut într-o atmosferã plinã de muzicã lãutãreascã, veselie, mici si bere. Au auzit-o oamenii cum, la pomanã, spunea: hai mai repede, cã vreau sã ajung la bâlci!
Pamela face bani la Londra, practicând cea mai veche meserie. Îsi dorea sã o ducã si pe Bianca la “muncã”!
TRECUT…Martorii din dosarul mortii Biancãi Hîncu au relatat cã au aflat de la Politie faptul cã Pamela, 24 de ani, s-ar ocupa cu…cea mai veche meserie de lume, în Londra. Suspiciunile prietenilor Biancãi sunt acelea potrivit cãrora Pamela îsi dorea sã o ducã si pe Bianca peste granitã, sã practice aceeasi meserie, dar numai cã fata sensibilã si cu sufletul curat, refuza constant si îsi dorea sã termine scoala. De aceea, Pamela se nãpustea adesea asupra ei cu scandaluri, umilinte si jigniri, sperând cã, presând-o psihic, la un moment dat, Bianca sã cedeze. Sigur, sunt doar ipoteze, alimentate mai ales de comportamentul atât de rece al Pamelei. “O cunosc pe Bianca de micã. Sunt din Zgura, comuna Oltenesti. Am plecat de acolo de peste 15 ani, dar nu uit locul în care m-am nãscut. Trebuie sã vedeti ce se ascunde în spatele acestui caz, cãci sunt multe fete sãrmane din satele vasluiene, care ajung în retele de prostitutie cam prin aceeasi metodã. Fata aceasta, Bianca, a ales sã îsi punã capãt zilelor, cãci se simtea fãrã apãrare, singurã si abandonatã. Nu avea pe nimeni, chiar dacã, teoretic, avea o familie. Un frate violator, o sorã care se ocupã cu lucruri dubioase, o mamã bunã, dar lipsitã de orice putere si un iubit care, iatã, acceptã sã se ducã la nuntã cu sora ei, în noaptea în care Bianca, dupã ce le spusese cã se spânzurã, zãcea în strang. Ce sansã sã aibã sufletul acesta de fatã, cuminte si blândã?”, a scris Petru, un vasluian din comuna Oltenesti. Asemenea reactii si întrebãri au curs cu zecile pe retele de socializare, semn cã soarta dureroasã a acestei fete a stârnit o empatie si o milã din partea oamenilor cu suflet, cum rar se întâmplã.