Local

Iatã care sunt drepturile vasluienilor, odatã cu intrarea în vigoare a noului Regulament privind Protectia Datelor cu Caracter Personal

DECIZII CLARE… Începând cu data de 25 mai, imediat ce un client persoanã fizicã si-a dat acordul, informatiile personale vor fi prelucrate pe tot parcursul relatiei contractuale cu organizatia sau compania. Este doar un exemplu din ceea ce se petrece în urmãtoarea perioadã, dupã ce GDPR a devenit functional. În acest context, în sistemul bancar, de exemplu, pentru oferirea unor servicii cât mai competitive, pentru a executa tranzactiile pe care clientul le initiazã, dar si pentru îndeplinirea obligatiilor legale ce revin bãncii sau în alte scopuri legitime, este posibil ca datele personale sã fie transmise cãtre autoritãtile publice, organele judiciare, birourile notariale, consultanti externi, societatea-mamã si alte entitãti ale grupului din care face parte institutia bancarã. Probleme sunt si la firmele din judetul Vaslui, cele care fac plata pe carduri sau prin conturi bancare angajatilor. „Va trebui sã cer acceptul tuturor salariatilor, pentru a le folosi datele personale la bancã”, ne-a spus un manager din Vaslui.

Pe de altã parte, în cazul comertului online, magazinele de profil trebuie sã se asigure cã folosesc datele personale ale clientilor cu un scop clar, fãrã a face abuz, fie cã este vorba despre datele necesare pentru a vinde, datele de facturare sau informatiile despre angajati, pentru a fi în conformitate cu legislatia GDPR. Astfel, începând din 25 mai 2018, afacerile din e-commerce vor fi obligate sã tinã evidenta activitãtilor de prelucrare a datelor personale, sã le steargã la cererea persoanelor fizice si, în cazul magazinelor mari, chiar sã numeascã un DPO (Data Protection Officer) – Ofiter Responsabil de Protectia Datelor. Specialistii sustin cã, pentru a nu risca amenzi dupã intrarea în vigoare a GDPR, magazinele online trebuie sã se asigure, în primul rând, cã datele colectate au un scop clar si nu sunt folosite în alt scop. În plan general, o companie care detine o afacere în mediul online este obligatã sã informeze clientii, in pagina de întâmpinare, cu privire la folosirea datelor pe care acestia le oferã (datele de facturare si livrare), întrucât informarea clientilor cu privire la datele colectate este obligatorie din momentul colectãrii datelor. În acelasi timp, trebuie sã steargã datele la cererea clientului, dacã respectiva cerere are un temei legal, indiferent dacã acest lucru se face prin suprascriere sau stergere definitivã, atât timp cât procesul este ireversibil.

Acestea sunt noile dumneavoastrã drepturi în privinta datelor cu caracter personal!

  • Dreptul de a sti cine, ce si de ce prelucreazã: Datele cu caracter personal pot fi colectate si prelucrate numai cu un scop clar definit. Spre exemplu, atunci când cumpãrati ceva online, vânzãtorul va trebui sã vã comunice temeiul juridic al prelucrãrii datelor, scopul colectãrii, durata stocãrii datelor si drepturile dumneavoastrã (depunerea eventualelor plângeri, retragerea consimtãmântului etc.) . Aceste informatii vor fi furnizate într-un limbaj clar si accesibil. De asemenea, compania va prelua numai datele relevante si se va asigura că ele sunt pastrate doar atât timp cât este necesar.
  • Mai multa transparentã: Transparenta în privinta datelor va fi sporitã prin posibilitatea solicitãrii accesului la datele pe care o companie sau organizatie le detine cu privire la dumneavoastrã, a corectãrii si stergerii acestora. În plus, cetãtenii europeni vor avea un cuvânt de spus în ceea ce priveste deciziile automatizate, spre exemplu atunci când un algoritm decide rata dobânzii unui împrumut care vã este acordat de bancã.
  • Dreptul de a vã muta datele: Portabilitatea datelor este îmbunãtãtita prin posibilitatea de a-i cere unui furnizor de servicii sã vã transmitã datele unei companii noi. Acest drept sprijinã libera circulatie a datelor cu caracter personal în UE, evitã blocarea acestora si faciliteazã concurenta între întreprinderi la nivel european.
  • Protectie sporitã împotriva încãlcãrii securitãtii datelor: În cazul în care datele dumneavoastrã sunt pierdute sau furate, compania rãspunzãtoare va fi obligatã sã vã informeze atât pe dumneavoastrã, cât si autoritatea relevantã de supraveghere. Autoritãtile de supraveghere vor avea competenta de a impune amenzi operatorilor de date, acestea ajungând pânã la 20 de milioane de euro sau la 4% din cifra de afaceri anualã la nivel mondial.
  • Protectia copiilor online: Fiind o categorie mai vulnerabilã si mai putin constientã de riscurile si consecintele transmiterii datelor cu caracter personal, copiii necesitã o protectie deosebitã în mediul online. De aceea, orice informatii adresate unui copil vor trebui formulate într-un limbaj accesibil, simplu si clar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button