Mãnãstirea de la Rafaila, locul în care istoria se împleteste cu legenda
ISTORIC…Documentele istorice atestã înfiintarea Mãnãstirii Rafaila în timpul domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504). Se spune cã în urma unei biruinte asupra pãgânilor, ca multumire adusã lui Dumnezeu, Stefan a dãruit o mare întindere de pãmânt unui cãlugãr cu numele Rafail, care a ridicat o bisericutã de lemn, punând astfel începutul noii mânãstiri, pe care poporul a numit-o cu numele întemeietorului, Rafaila. Bisericuta de lemn a dãinuit pânã la începutul veacului al XIX-lea. O altã însemnãtate aduce în plus câteva precizãri, si anume: lupta în care Stefan a câstigat aceastã biruintã a fost cea de la Podul Înalt (1475) împotriva turcilor. Povestea monahului Radu Rafail, cãruia i-a fost dãruitã mosia, a fost astfel: înainte de cãlugãrie, Rafail se numea Radu Bãlteanu si era fiul unui pãdurar din Lunca Bãltenilor. Acest pãdurar împreunã cu sotia sa si, probabil, cu alti copii fuseserã ucisi de turci. Singurii supravietuitori din familia pãdurarului au fost doi copii, Radu si sora sa, Irina. Pe acesti frati orfani i-a întâlnit Stefan Vodã prin Lunca Bãltenilor, din sus de Vaslui, plângând pentru moartea pãrintilor lor si cerând rãzbunare de la Domnitor. Ca mângâiere, Stefan a dat copiilor pãdurarului Bãlteanu câte o mosie. Irinei i-a dat mosia “cuprinsã între steagul I si II , care începe de la apa Rahova si apa Bârladului.” Pe aceste locuri se gãsesc astãzi satele Osesti, Cozmesti, Chetresti si Delesti. Lui Radu i-a dat mosia “cuprinsã între steagul II si III.” Pe aceste locuri se gãsesc acum satele Rafaila si Buda. Hotarul mosiei începe de la locul ce se aflã în vremea noastrã între satul Buda si Osesti si cãruia oamenii îi zic Valea Albã si tinea locul pânã dincoace de Mãlinesti. Pe lângã aceastã danie, Stefan l-a fãcut pe Radu ostean vestit al sãu, ajungând sã poarte o vreme numele de “Radu Arcasul”. Mai pe urmã însã, lãsându-se de ostãsie, a mers la Mãnãstirea Neamt si s-a cãlugãrit, schimbându-si numele din Radu în Rafail. Câtã vreme o fi trãit în aceastã mare lavrã a Moldovei, nu se stie, dar stiut lucru este cã, dupã o vreme oarecare, aducându-si aminte de locurile unde s-a nãscut, s-a retras la mosia sa, pe care o primise ca danie de la Voievodul Stefan, si acolo, în fundul vãii Stemenicului, pe niste locuri acoperite cu pãduri bãtrâne, încã neumblate de picior omenesc, a ridicat o bisericutã de lemn, care nu este alta, decât cea mentionatã mai sus si care a dãinuit pânã în secolul XIX.
Povestea hrisovului cu litere de aur
Toate aceste lucruri au fost însemnate într-un hrisov Mãnãstirii Rafaila, scris cu litere mari de aur pe piele de vitã. Hrisovul astãzi este pierdut. Ultima datã sigurã despre existenta lui este ziua de 24 iunie 1899, când a fost vãzut în mâna preotului I. Hãulicã, parohul comunei Dumbrãveni, un strãnepot al Irinei si s-a citit de staretul Mãnãstirii Rafaila, ieromonahul Ilarie Popescu, împreunã cu dl. Ilie Verescu. Din bisericuta de lemn nu se mai pãstreazã astãzi decât locul Sfântului Prestol, la 3-4 metri de actuala bisericã.
Istorie recentã a mãnãstirii
Mãnãstirii Rafaila, la secularizare, i s-au luat toate averile (pãmânt, pãdure). Pãrintii cãlugãri pãrãsesc mãnãstirea deoarece nu mai aveau cu ce sã se întretinã, rãmânând doar 7 monahi dupã cum reiese din documentele mãnãstirii din anul 1924. În anul 1959, prin decretul de tristã amintire, mãnãstirea este desfiintatã abuziv fiind transformatã în sediu de C.A.P., maternitate si grajduri. Preotii monahi au fost scosi fortat din mãnãstire, iar staretul de atunci trimis obligatoriu la Sanatoriul de boli psihice de la Schinetea, unde a si murit în conditii suspecte. În 1993, la 1 decembrie, cu binecuvântarea P.S. Eftimie al Romanului si Husilor, este reactivatã. În momentul de fatã, mãnãstirea a revenit la forma de odinioarã, fiind dotatã cu chilii noi, atât pentru obstea cãlugãreascã, cât si pentru vizitatorii ce vin sã se închine aici.
Biserica are hramul “Nasterea Prea Sfintei Nãscãtoare de Dumnezeu”
Biserica de azi, care este din zid, s-a ridicat în anul 1834, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache si cu osteneala ieroschimonahului Iorest, ajutat si de altii, precum se poate citi în pisania din tinda bisericii deasupra usii. “S-a sfintit acest sfânt lãcas cu blagoslovenie Kiriu Veniamin Mitropolit, prin osteneala si oserdia sfintiei sale Iorest iroschimonah si cu ajutorul altor patrioti, la leat 1834, Mai. “ Acest lucru este însemnat si în sinodicul Mãnãstirii, astfel: “Biserica cu hramul Nasterea Prea Sfintei Nãscãtoare de Dumnezeu din Mãnãstirea Rafaila, Plasa Stemnicul, jud.Vaslui, s-a zidit la leat 1834, cu blagoslovenia Mitropolitului Veniamin Costache, prin osteneala si oserdia ieroschimonahului Iorest, Nacialnicu Mãnãstirii Rafaila si cu ajutorul altor patrioti, dupã cum se constatã din inscriptia aflatã pe o piatrã ce este deasupra usii bisericii, dinafarã.”
Legenda plopului de la Rafaila
LEGENDAR…În aceeasi zonã dãinuie, de peste 500 de ani, cel mai bãtrân plop din România, plopul de la Rafaila. “Legenda spune cã în drum spre Lupta de la Vaslui, Stefan cel Mare a poposit aici si a tinut sfat cu ostenii lui. Dupã câstigarea bãtãliei, unul dintre osteni s-a cãlugãrit, si-a luat numele de Rafail si a întemeiat mãnãstirea de aici” , spune staretul Mãnãstirii de la Rafaila, pãrintele Vichente. Acesta a mai spus cã printre cei ce s-au perindat pe la plop s-a aflat si poetul Mihai Eminescu, pe vremea când a fost inspector scolar. Staretul Vichente este de pãrere cã dat fiind scenele la care a fost martor plopul de la Rafaila, acesta a cãpãtat o aurã de nemurire.
