spot_img
13.1 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Iarnă în aprilie

- Advertisement -

• stratul de zăpadă, gros de 20 de centimetri, a îngreunat circulatia pe DN 15B • vîntul a lăsat cîteva localităti pe întuneric • pe Ceahlău, stratul de zăpadă este de 40 cm • meteorologii spun că ploile se răresc si de luni se mai încălzeste • de Paste ar trebui să ne bucurăm de soare • dar vor fi temperaturi modeste, de 14 grade •

Iarna nu numai că nu a plecat din Neamt, ci a revenit puternic, ninsorile care s-au abătut asupra judetului, în special în zona de munte, dînd ceva bătăi de cap autoritătilor. În noaptea de joi spre vineri, din cauza ninsorii si intensificărilor de vînt, DN 15 B a fost serios afectat. Stratul de zăpadă depus, de aproximativ 20 de centimetri, a îngreunat circulatia între localitătile Pluton si Poiana Largului. În aceste conditii, a fost necesară tractarea autovehiculelor stationate pe marginea soselei si care, din cauză că nu erau echipate corespunzător, nu-si mai puteau continua drumul. Sectia Drumuri Nationale a scos pe traseu două utilaje care au fost folosite pentru îndepărtarea stratului de zăpadă si împrăstierea de material antiderapant. Ieri dimineată, carosabilul era curătat, iar circulatia fusese reluată. Vîntul a creat si el probleme destul de mari. A fost afectată partial o linie de medie tensiune cu 19 posturi de transformare, fiind întreruptă total alimentarea cu energie electrică în localitătile Cazaci si Brates si partial în localitătile Tarcău si Schitul Tarcău. Ieri la prînz, echipele de interventie lucrau pentru remedierea avariilor. Pe masivul Ceahlău a nins ca în lunile de iarnă. „A nins si la Durău si pe Ceahlău. În statiune, zăpada este de aproximativ 10 centimetri, iar la cabana Fîntînele de 35-40 de centimetri. Din cîte stim noi, pe munte nu se află nici un turist, însă în această seară (n.r. – vineri) asteptăm două grupuri. Chiar dacă conditiile meteo nu sînt deloc favorabile ascensiunii, întrucît vîntul bate destul de tare, e ceată si zăpadă mare, noi sperăm să nu existe probleme. Turistilor le furnizăm toate informatiile necesare, iar dacă respectă strict regulile, excursia va decurge fără probleme“, a declarat Raul Papalicef, seful Serviciului Salvamont Neamt.

Se îndreaptă vremea

Potopul de care am avut parte în ultimele două zile pare a fi pe sfîrsit, sau cel putin asa anuntă datele publicate pe site-ul Administratiei Nationale de Meteorologie. Prognoza pe următoarele 10 zile arată faptul că începînd de astăzi vremea se mai drege, precipitatii vor fi numai sporadic, iar temperaturile încep să crească. Ieri, 15 aprilie 2011, a plouat destul de mult, iar la ora 9 la toate statiile meteo din judet se înregistrau 3 grade Celsius. Maxima zilei fusese anuntată a fi de 9 grade, cu cer acoperit si precipitatii. cu doar un grad noaptea. Vestea bună este că de la lăsarea întunericului ploile se opresc. Începînd de astăzi, 16 aprilie, cerul se va degaja si aparitia soarelui va face ca la prînz să se înregistreze 12 grade. Peste noapte va fi senin, fiind anuntat minus un grad. Duminică, norii dispar complet, soarele ar trebui să strălucească toată ziua, dar valorile termice sînt modeste, nu mai mult de 11 grade. Noaptea se adună din nou norii si se vor înregistra valori termice negative. Săptămîna viitoare debutează cu cer variabil si soare, sînt posibile precipitatii răzlete, iar în miezul zilei se vor înregistra 13 grade. Si temperaturile nocturne mai saltă putin si se vor înregistra 3 grade. Cam aceleasi conditii sînt valabile si pentru marti. Miercuri registrul meteo rămîne neschimbat si dacă la prînz vor fi numai 11 grade, peste noapte valorile termice scad cu 10 grade. Soarele prinde putere si pentru joi, 21 aprilie, am putea avea parte de 13 grade, iar în Vinerea Mare vor fi 15. În această zi sînt posibile si ceva ploi, dar slabe din punct de vedere cantitativ. Noaptea, temperatura este anuntată a fi în jurul valorii de 5 grade. La fel va fi si sîmbătă 23 aprilie, cînd conditiile de ploaie lipsesc cu desăvîrsire, peste zi vor fi 15 grade, si numai 4 grade noaptea. Pentru ultima zi a intervalului, prima zi de Paste, 24 aprilie 2011, meteorologii spun că vom avea cer variabil cu soare si nu vor cădea precipitatii. Maxima zilei este anuntată a fi de 14 grade, iar noaptea vor fi 9 grade. Prognoza ar putea suferi ceva modificări avînd în vedere că previziunile sînt exacte pentru următoarele zile si doar probabile pentru restul.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.