spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

JUDECATĂ ÎNTRE MAICI SI CĂLUGĂRI

- Advertisement -

Olimpiada Chiriac, staretea Mănăstirii Agapia, vrea 50 de hectare de la Schitul Sihla • procesul se află pe rolul Judecătoriei Tîrgu Neamt • în acelasi dosar, în calitate de pîrît, mai apar Comisia Judeteană de Fond Funciar si cea de la Vînători • prefectul Archip spune că reprezentantii celor două unităti de cult au ajuns la o întelegere •

După ce a dat în judecată mai multi săteni din satul Agapia Veche, revendicîndu-le terenurile de sub case, Olimpiada Chiriac, stareta Mănăstirii Agapia a mai deschis un proces, de această dată avîndu-i parteneri de judecată pe călugării de la Schitul Sihla. Miza procesului este reprezentată de o suprafată de 50 de hectare pe care Mănăstirea Agapia o vrea de la Sihla. În acelasi dosar mai sînt citati, în calitate de pîrîti, Comisia Locală de Fond Funciar Vînători si Comisia Judeteană de Fond Funciar. Dosarul are ca obiect constatarea nulitătii absolute a unui titlu de proprietate eliberat pentru Schitul Sihla. Terenul este situat în extravilanul comunei Vînători-Neamt, în punctul Osoi. În cererea de chemare în judecată, reprezentantii Mănăstirii Agapia mai solicită instantei de judecată să oblige comisia de la Vînători-Neamt să întocmească toate actele premergătoare eliberării titlului de proprietate în favoarea sa, pentru suprafata de teren mentionată mai sus. În motivarea cerererii, Mănăstirea Agapia arată că doreste constatarea nulitătii absolute a titlului de proprietate, întrucît suprafata de 50 hectare a fost inclusă în mod nelegal în titlul de proprietate (n.r. – titular Schitul Sihla), făcînd parte integrantă din suprafata totală de 266,80 hectare teren, primit în proprietate de la ctitoria Mănăstirii Agapia în anul 1642, teren care pînă în anul 1949 a figurat pe raza administrativă a comunei Agapia. Juristii reclamantei mai spun că Mănăstirea Sihla nu poate face dovada proprietătii pentru terenul respectiv.

Legea, bat-o vina!

Istoria terenului revendicat a început în urmă cu mai multi ani, odată cu intrarea în vigoare a Legii 1/2000. Atunci, Comisia Judeteană Neamt a validat hotărîrea Comisiei Vînători-Neamt privind reconstituirea dreptului de proprietate Mănăstirii Sihla. Reconstituirea s-a făcut pentru 50 de hectare, terenul apartinînd Bisericii Ortodoxe Române. Conform documentelor, terenul a fost proprietatea Mănăstirii Agapia, după cum rezultă din documentele care au fost depuse la documentatia Hotărîrii Comisiei judetene Neamt din iunie 2001. Cu alte cuvinte, terenul apartinuse Mănăstirii Agapia, însă a fost retrocedat Schitului Sihla. Acest artificiu a fost agreat la acea vreme, întrucît Legea 1/2000, stipula clar că mănăstirile si schiturile puteau dobîndi în proprietate, prin reconstituire, suprafete de teren agricol pe care le-au avut, pînă în limita a 50 de hectare. Cum Mănăstirii Agapia, la data respectivă, nu i se putea reconstitui dreptul de proprietate pentru întreaga suprafată de teren solicitată, s-a reconstituit un drept pentru Schitul Sihla pentru 50 de hectare teren agricol, din suprafata de teren care a apartinut Mănăstirii Agapia. Lucrurile s-au schimbat odată cu intrarea în vigoare a Legii 247/2005 care prevede că unitătile de cult, dacă au avut în proprietate suprafete mai mari decît cele retrocedate pînă la intrarea în vigoare a legii, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafată detinută în anul 1945. În aceste conditii, Mănăstirea Agapia a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafată de teren pe care a detinut-o pînă în anul 1949. Documentele depuse la dosar de către reprezentantii Mănăstirii Agapia arată că aceasta a predat Directiei Agricole, conform procesului-verbal din data de 31 martie 1949, suprafata totală de 267,50 hectare, teren arabil si păsune în punctele Dumbrava si Tinoasa.

Părtile s-au înteles

Prefectul Mihai Archip spune că cele de unităti de cult au ajuns la un consens, Schitul Sihla urmînd să renunte la suprafata de 50 de hectare de teren în favoarea Agapiei. „Prin întîmpinarea depusă de către Comisia judeteană Neamt la dosarul cauzei pentru termenul din data de 8 martie 2011, precizăm că fată de modificările legislative, precum si a actelor depuse la dosarul cauzei, considerăm că cererea reclamantei cu privire la constatarea nulitătii absolute a titlului de proprietate criticat este motivată, în măsura în care aceasta face dovada vechiului amplasament pentru suprafata de 50 de hectare teren agricol. În situatia în care instanta de judecată va admite cererea reclamantei, se va analiza posibilitatea de a se găsi o solutie si pentru Schitul Sihla. Mai doresc să mentionez că cele două mănăstiri au ajuns la o întelegere privind cedarea suprafetei de 50 hectare de către Schitul Sihla la Mănăstirea Agapia, hotărîrea judecătorească nefăcînd decît să certifice juridic această întelegere” a declarat prefectul Mihai Archip. Am încercat, în cursul zilei de ieri, să obtinem un punct de vedere oficial si din partea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, însă părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvînt al institutiei, nu a fost disponibil. Persoana care ne-a răspuns la telefon ne-a sugerat să asteptăm verdictul instantei de judecată sau să-l contactăm pe părintele jurist Constantin Grigore. Am făcut acest lucru, însă juristul Mitropoliei ne-a precizat că nu are cunostintă despre acest dosar.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.