Peggy Kratz, proprietara unui salon de înfrumuseţare din Germania, a ales să dedice două săptămâni din viaţa sa pentru a-i ajuta pe copiii botoşănenilor care locuiesc în ghetourile din Parcul Tineretului. Recent, ea a venit la Botoşani pentru a treia oară şi, timp de două săptămâni, s-a implicat în activităţile organizate de Asociaţia Misionară „El rămâne credincios”. Când a ajuns la Botoşani, Peggy a venit încărcată cu daruri, de la rechizite, până la rucsacuri, articole de igienă, dulciuri, jocuri pentru copiii care trăiesc în condiţii grele.