Adrian Severin nu demisionează din Parlamentul European pentru că nu are ruşine, susţine europarlamentarul PDL Monica Macovei, într-un interviu acordat Europa FM, postat, miercuri, pe blogul său.
„Voi spune foarte direct, în primul rând pentru că nu are ruşine. În al doilea rând, presupun că sunt diverse alte interese personale sau, nu ştiu, contracte sau treburi pe care le mai are de făcut, promise de mult timp şi nişte obligaţii personale, repet”, a declarat Macovei, în interviul postat pe blogul său, întrebată de ce nu demisionează Adrian Severin din PE.
În opinia sa, din imaginile prezentate de jurnaliştii de la Sunday Times în cazul Severin, reiese că „nu este vreo activitate de lobby sau de consultanţă, ci este o activitate tipică corupţiei”.
„Pentru a fi plătit ca să faci un amendament sau ca să rezolvi ceva ce oricum trebuie să faci ca atribuţie a ta de serviciu este tipic corupţiei, nu se numeşte consultanţă”, a susţinut europarlamentarul democrat-liberal.
Întrebată despre reacţia lui Victor Ponta vizavi de cazul Adrian Severin, dar şi despre faptul că preşedintele PSD a cerut PDL să aplice măsura demiterii în cazul Robertei Anastase, europarlamentarul democrat-liberal a spus că Ponta ar trebui mai întâi să-şi cureţe partidul.
Pe 21 martie, în urma unor materiale audio-video prezentate de publicaţia britanică The Sunday Times, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de corupţie săvârşite de Adrian Severin, membru în PE.
Pe 29 martie, Adrian Severin şi-a anunţat demisia din PSD, denunţând o serie de presiuni la care este supus partidul din cauza sa şi nu din motivul „unor acuzaţii neavenite şi neadevărate”.
DNA a trimis săptămâna aceasta ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare în cauza referitoare la Adrian Severin, faţă de care există suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, în vederea transmiterii acestei cereri către preşedintele PE, Jerzy Buzek.
Ministerul Justiţiei a transmis, la rândul său, preşedintelui PE solicitarea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare în cauza referitoare la Adrian Severin.
AGERPRES.ro