Pasagerii dintr-o maşină au trecut prin clipe de groază, după un incident petrecut duminică seară. Întâmplarea a avut loc pe drumul care duce la Suceava, în apropierea localităţii Brehueşti. Oamenii circulau cu o dubiţă Volkswagen Transporter, iar la un moment dat în faţa maşinii a apărut un porc mistreţ, care a rămas în mijlocul drumului. Şoferul nu a putut evita impactul, astfel că animalul a fost lovit în plin. Dubiţa a suferit avarii puternice în partea din faţă, în timp ce mistreţul, de peste o sută de kilograme, a murit pe loc după impact. Nici un pasager din autoturism nu a fost rănit.