Moldovenii din diasporă sunt invitaţi să-şi dea întâlnire astăzi, la Chişinău. Invitaţia vine din partea liderului Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, care afirmă că a venit timpul ca importanţa implicării şi participării Diasporei în viaţa politică a Republicii Moldova să fie abordată cu responsabilitate. Întâlnirea va avea loc la sediul Platformei DA, pe strada 31 august 1989, nr. 15.
„Dragi concetăţeni din Diaspora, ştiu că deşi aţi fost nevoiţi să plecaţi în străinime pentru a vă putea întreţine copiii şi familiile, dorul de revedere, dorul de Acasă vă macină zi de zi şi clipă de clipă. Ştiu ce înseamnă să fii departe de cei dragi, să aştepţi cu sufletul frământat de emoţii bucuria reunificării, cel puţin temporare, a unui cuib de oameni. Am fost şi voi fi mereu alături de voi. V-am vizitat la Londra şi Berlin, la Bruxelles şi Washington, la Dublin şi Paris, la Barcelona şi Varşovia. Visul vostru, al tuturor, e transpus, parcă, pe retina ochilor nostalgici.