Jurnal Trust Media trage un semnal de alarmă în legătură cu cele mai recente evenimente din sistemul judecătoresc. Este vorba despre hotărârea CSM din 4 iulie 2017, prin care Domnica Manole a fost declarată incompatibilă cu funcţia de judecător. Unul dintre motivele deciziei a fost faptul că magistrata a avut o opinie separată în cadrul unei cauze cu implicarea postului de televiziune Jurnal TV şi a preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu. Or, opinia separată a Domnicăi Manole a fost în defavoarea speakerului Candu.
„Întrevedem că CSM, prin soluţia sa, a transmis un semnal clar şi direct tuturor judecătorilor din ţara noastră – că oricare din judecători care îşi va permite să pronunţe hotărâri judecătoreşti favorabile postului Jurnal TV, chiar dacă acestea sunt legale, şi să comunice public acest fapt, riscă să ajungă la fel ca Domnica Manole – demişi”, se spune în declaraţia semnată de directorul Jurnal Trust Media şi adresată partenerilor de dezvoltare ai RM.
Astfel, Jurnal Trust Media califică acest caz drept „un atentat fără precedent asupra drepturilor noastre la un proces echitabil şi de acces la o instanţă imparţială şi independentă”.