Un tânăr în vârstă de doar 20 de ani a ajuns să fie condamnat de la începutul lui 2017 în trei dosare distincte la regimul rutier, o „performanţă” pe care nu a mai atins-o nici un teribilist de pe şosele, cel puţin în Suceava. Din păcate, inconştienţa lui Daniel Mândrilă a însemnat şi pierderea a două vieţi, într-un accident după care tânărul pericol public nu a mai fost lăsat în libertate.
Daniel Mândrilă are două condamnări cu executare, plus una educativă de asistare zilnică, toate sentinţele fiind date de Judecătoria Suceava. Toate cele trei dosare sunt acum pe rolul Curţii de Apel Suceava, care urmează a da verdictul final. Este posibil ca dosarele să fie contopite, cel puţin la instanţa de fond tânărul având condamnări care însumează peste 6 ani de închisoare.
Teribilism, viteză şi o dublă tragedie
Daniel Mândrilă a provocat o dublă tragedie în luna decembrie a anului trecut. Pentru tânărul de 20 de ani nu a contat faptul că nu avea permis de conducere şi avea deja două dosare penale la activ.
În noaptea de 18 spre 19 decembrie 2016, în jurul orei 1.00, un autoturism BMW care intra în municipiul Suceava, pe strada Grigore Alexandru Ghica, a fost scăpat de sub control într-o curbă la dreapta. Bolidul a pătruns pe contrasens, unde a acroşat o bordură, iar apoi s-a răsturnat pe carosabil de mai multe ori. BMW-ul a căzut şi peste capota unui VW Golf care circula regulamentar dinspre Suceava, ajungând în cele din urmă pe trotuar, răsturnat pe cupolă. Modul în care s-a produs accidentul spune totul despre viteza cu care rula BMW-ul.
Din cercetări a rezultat că la volan s-a aflat Daniel Mândrilă, fără permis de conducere. Şoferul a fugit de la locul faptei, iar alţi doi pasageri au scăpat cu răni uşoare.
Nu la fel de norocoşi au fost Robert Păstru, în vârstă de 18 ani, din Sf. Ilie – Şcheia, care a murit la câteva ore de la accident, şi George Sebastian Caşoschi, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Suceava, care a decedat după mai multe zile de comă profundă, timp în care medicii nu i-au dat nici o şansă reală de supravieţuire.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-07-11/La-20-de-ani-un-tanar-a-fost-condamnat-deja-in-trei-dosare-pentru-infractiuni-rutiere#ixzz4mWUwlKX7
Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook