Prin muncã, perseverentã si influentã, seniorul Viorel Petcu a reusit sã-si impunã toate progeniturile plus atasamentele acestora în functii frumoase si bine plãtite de stat. Primul pe listã e fiul, viceprimar, ajuns în fotoliu prin merite deosebite, cel mai mare merit fiind acela cã e bãiatul lui tãticul. Dar nici fiica acestuia n-a rãmas pe dinafarã. Sora viceprimarului a primit si ea o functie de director în cadrul “Protectiei Copilului” , functie înfiintatã special pentru ea. Chiar dacã nu are nimic de condus! Dar asta nu e totul. Sotia vicelui, adicã nora, o arde pedagogic în cadrul unui program european after- school! Cu alte cuvinte, tot neamul lui Petcu e cool! Inclusiv cumãtrul Solomon, care e super-cool!
În cadrul programului national, spagã fãrã frontiere, s-a purces la mazilirea vamesilor din tarã. Doar în judetul Vaslui, s-a spus pas, victime cãzând doar politisti de frontierã. Un fost sef de vamã ne-a povestit cum stau lucrurile la Vama Albita, pe bune. S-ar putea ca actualul sef de vamã sã nu fie de acord cu aceste dezvãluiri. Nu e nicio o problemã. Nici noi nu suntem de acord cu vila si cu aerele lui de sfânt, aservit Dumnezeului Lorent!