spot_img
spot_img
-0.1 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Protestele antiguvernamentale continuă: În faţa Parlamentului va fi organizată o nouă manifestaţie împotriva tentativei de a schimba sistemul electoral; „Strategia noastră este simplă – să reuşim”

- Advertisement -

Flashmoburile împotriva proiectelor privind modificarea sistemului electoral din Republica Moldova continuă. Societatea civilă şi reprezentanţii partidelor de opoziţie au anunţat că nu vor renunţa la proteste până când aceste iniţiative legislative nu vor fi retrase din Parlament.

Astăzi va fi a şasea zi de manifestări antiguvernare în faţa legislativului. Acestea vor culmina cu un protest naţional care va fi organizat duminică, la ora 12:00.

„Sezonul de proteste primăvară-vară abia se deschide. Venim să le arătăm că şi noi avem „consens”. Nu doar ei. Consensul nostru – nu le permitem să schimbe sistemul electoral, doar pentru a se menţine în fotolii. Cerem un lucru simplu”, se arată pe pagina evenimentului.

„Andrian Candu era ocupat. De auzit a auzit. Haideţi să mai venim şi astăzi, la 17:00. Mai încercăm. Avem o solicitare simplă. În planul nostru de acţiuni este un singur punct – să-i convingem. Strategia noastră este simplă – să reuşim. Nimic complicat”, mai spun organizatorii.

sursa: http://jurnal.md/ro/social/2017/5/11/protestele-antiguvernamentale-continua-in-fata-parlamentului-va-fi-organizata-o-noua-manifestatie-impotriva-tentativei-de-a-schimba-sistemul-electoral-strategia-noastra-este-simpla-sa-reusim/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.