Nu este trecutã în tratatele de medicinã si nici în vreo lucrare de specialitate, însã, ca o explozie, ea se manifestã acut la unii semeni de-ai nostri si, din nefericire, simptomatic, ne poate atinge, uneori, si pe noi. Boc face ravagii! A auzit el de Coduri, de cel al lui Hamurabi – pe stella trilingvã -, de Codul lui Da Vinci – încã nedeslusit -, de cel al bunelor maniere ori de Codul rutier si, pac, vine si el, cu Codul Muncii, sã bage spaima-n burghezi si-n puturosi, mama lor de exploatatori la negru, la gri, la rosu si, mai nou, la portocaliu. Dar Boc nu-i beteag, are asa, un sindrom, efemer, premonitie cu efect întârziat. Vajnicul luptãtor cu lumea subversivã, subteranã, anuntã cã, pe 1 aprilie, la ora opt-fix, românii ies din crizã. Cei mai multi însã, pe cale naturalã, luând-o tiptil-tiptil, cu voia sau fãrã voia lui Vasile Pârcãlabu, spre Eternitatea. Cei care scapã totusi de crizã intrã automat în comã si zburdã ca mieii în Sãptãmâna Mare! Bãsescu n-are boala lui Calachi însã, periodic, bubuie niste aforisme de l-ar face invidios chiar si pe cel mai plesuv întelept al antichitãtii. Sã spunã cineva cã nu-i asa! Iarna nu-i ca vara… Iar mai nou, România se vede cel mai bine din elicopter. Ba eu cred cã cel mai bine arãtãm, privindu-ne ca într-o oglindã, direct de pe Lunã sau de pe Marte! Mai bântuie pe la televiziuni, dar fãrã vãtraiul la ea, o duduie stafiditã si-n chimono – oh, mamã!!! – bunã si priceputã la toate, care, la emisiunile nocturne bagã copiii neascultãtori în sperieti, iar pe fecioarele sfâsiate înainte de termen direct în avort. Madam Sexy-Busuioc, cu hormonii cam otetiti, dã lectii de supravietuire unei populatii asediate la ea acasã. La câte necazuri au românii, sãrãcie, somaj, boli si iarnã grea, a mai dat peste noi o mare si nestinsã nenorocire! Fratilor, plângeti si blestemati-vã zilele (babelor), beti patruzeci de pahare si bociti. Monica a fugit de acasã direct în Americaaa…! “Moare Irinel de ciudã,/ C-a gãsit nevasta udã!/Si chilotii prinsi în cui/Si-o bucat’ de putã nu-i.” Ei, da’ i-ati vãzut pe cei cu florile în ziua de ieri?! Cu ghivecile, cu gãletile pline, pupãturi, buchete, zâmbete cochete, la femei si fete…! Bãi, acestia, iubitorilor, sã stiti cã ziua femeii este în fiecare (zi), noapte de noapte, anotimp dupã anotimp, an dupã an, viatã în timpul vietii. Oricum, dupã cum stim cu totii, c-o floare nu se face primãvarã, dar mãcar încercãm sã speriem iarna si urâtul din noi. Calachi a fost un mester bun, familist si grijuliu, însã ca orice om gospodar de pe la noi, era un betiv îngrozitor, în orice moment, si, pe lângã aceastã calitate, ca si politicienii nostri de azi, se pricepea la toate, ba, nici nu cred cã, în viitorul îndepãrtat, dacã cineva ar fi descoperit sau inventat ceva, el, Calachi, sã nu se fi priceput deja! Bun crestin, Calachi acesta, fura tot ce-i iesea în cale, fãrã selectie, dupã principiul haiducesc traditional: luãm de la fiecare câte ceva si dãm la nimeni nimic! (Corneliu Bichinet)
