Dumitru V. Marin are un singur merit: nu mai este doar o persoanã, ci un personaj. Si încã unul pitoresc si chiar comic uneori, în tentativa sa de a se autozeifica, în viatã fiind. Pot sã bãnuiesc cã acest personaj îsi pierde 90% din timpul sãu pretios visând la momentele în care posteritatea îi va descoperi adevãrata valoare, pentru cã prezentul mizer nu i-a identificat încã genialitatea. Dar asta nu reprezintã o problemã. Grav este faptul cã acest personaj e activ în spatiul public si (încã) pe banii si pe destinul amãrâtului de popor vasluian. Cã el se auto-ridicã în slãvi, cã îsi face statui personale, cã se cere numit cetãtean de onoare, asta, pânã la urmã, reprezintã niste simptome care indicã o patologie complexã si… privatã, ca sã zic asa ! Mai pe scurt, sã se spele pe cap cu pãrerea sa despre sine si despre capodoperele sale. Dar, dacã acest domn, care înregistreazã derapajele de fatã, este unul care decide într-un spatiu public, deja boala lui evidentã începe sã ne …deranjeze! În definitiv, vorbim aici de un consilier judetean, chiar dacã unul care nu a fost ales, ci numit printr-o sentintã judecãtoreascã. Nu ne intereseazã poeziile lui Marin despre elevele de liceu sau romanele sale onirico-libidinoase, ci activitatea sa socialã si politicã. Din aceste motive, credem cã se impune o examinare clinicã serioasã a acestui om care voteazã pentru vasluieni si care, culmea, n-a fost votat de vasluieni.
