Focoasa Bianca Drăguşanu a păşit cu dreptul în primăvara lui 2011. Conform revistei Star, asistenta lui Dan Capatos a reuşit să cadă la înţelegere cu o bancă din Bucureşti de la care a primit un credit în valoare de 200.000 de euro.
Cu aceşti bani blonda şi-a cumpărat recent un apartament într-un cartier rezidenţial. Fericită că a devenit proprietară cu acte în regulă, Bianca şi-a făcut repejor bagajele şi s-a mutat din locuinţa pe care fotbalistul Adrian Cristea i-o pusese la dispoziţie.
Apartamentul de lux, care din informaţiile reporterilor de la revista Star ar costa aproximativ 8 miliarde de lei vechi, are trei camere şi este situat într-un complex rezidenţial, acolo unde are locuinţă şi şeful ei, Dan Capatos.
libertatea.ro