spot_img
21.1 C
Vaslui
23-sept.-2024
spot_img

Formaţiunile politice care susţin coaliţia de guvernământ semnează protocolul de colaborare

- Advertisement -

Formaţiunile politice care susţin coaliţia de guvernare semnează miercuri protocolul care consfinţeşte parteneriatul dintre PDL, UDMR, UNPR şi grupul minorităţilor naţionale.

Ceremonia de semnare a protocolului de colaborare guvernamentală şi parlamentară între formaţiunile politice din interiorul coaliţiei aflate la guvernare va avea loc la Palatul Parlamentului.

Premierul Emil Boc a fost mandatat pe 21 februarie de conducerea centrală a PDL să semneze, în numele partidului, protocolul de colaborare a coaliţiei ce susţine Executivul, documentul având ca „obiectiv major şi ambiţios” câştigarea alegerilor din 2012 şi continuarea guvernării.

Scopul protocolului este „ca actuala coaliţie să aibă posibilitatea, prin măsurile pe care le va lua în 2011 şi 2012, să pregătească terenul pentru a obţine cu un vot mai mult decât opoziţia în alegeri în vederea continuării guvernării”, afirma Emil Boc săptămâna trecută la postul public de televiziune.

Printre obiectivele documentului se numără relansarea economiei, asigurarea stabilităţii macroeconomice, accelerarea absorbţiei fondurilor europene, susţinerea mediului de afaceri şi promovarea parteneriatului public-privat.

Liderii UDMR, UNPR şi ai minorităţilor naţionale s-au declarat de acord să asigure în continuare stabilitatea guvernării în formula actuală până la alegerile parlamentare de la finele anului viitor, însă fiecare a adus în discuţie propriile doleanţe.

Uniunea Democrată Maghiară doreşte adoptarea cât mai rapidă a legii privind statutul minorităţilor naţionale, care stagnează de ani de zile în Parlament. Noul preşedinte al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formaţiunea sa va fixa un termen pentru adoptarea acestei legi.

UNPR doreşte să îşi poată aplica în cadrul coaliţiei de guvernare strategia sa socială care vizează indexarea pensiilor, readucerea salariilor bugetare la nivelul de dinaintea aplicării măsurilor de austeritate, impozitarea averilor.

La rândul său, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, Varujan Pambuccian, a precizat că nu este „foarte confortabil” cu o serie de prevederi din proiectul de protocol al coaliţiei de guvernare şi va cere probabil eliminarea unor puncte din document.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.