spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

ORDIN STRÎMB

- Advertisement -

• un nou ordin al ANPA privind practicarea pescuitului recreativ si sportiv încurcă strunele pescarilor • specialistii au fost de părere că lacul Bicaz, dar si alte ape din judet, nu ar fi de munte, ceea ce ar face ca Directia Silvică să piardă gestionarea lor • inginerul Alexandru Bălut spune că este vorba de o greseală si că a cerut ca ea să fie corectată • sfat către pescari: să nu se grăbească să-si achizitioneze permise si să astepte să se limpezească apele •

Agentia Natională pentru Pescuit si Acvacultură a emis, pe data de 20 ianuarie, Ordinul 15 privind practicarea pescuitului recreativ si sportiv. După cum spune si denumirea ordinului, documentul ar trebui să clarifice odată pentru totdeauna cum se va practica pescuitul sportiv în România. Mai ales că, cel putin la nivelul judetului Neamt, anul 2010 a fost unul plin de probleme, tocmai din cauza legislatiei alambicate. Asa cum se stie, de ani buni, gestionarul apelor de munte din Neamt este Directia Silvică. În categoria apelor de munte intră si lacul Bicaz, un loc preferat de tot mai multi pescari. De altfel, discutiile pe marginea pescuitului în lacul Bicaz a făcut obiectul unor ample materiale de presă, publicate în 2010 inclusiv în cotidianul „Monitorul“. Anul trecut a intrat în vigoare un protocol de delegare încheiat între Ministerul Mediului si Pădurilor si Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale. Intitulat „Protocol de colaborare a administrării resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale din apele de munte si organizării activitătii de practicare a pescuitului sportiv“, actul prevede termenii în care Agentia Natională pentru Pescuit si Acvacultură delegă administrarea resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale din apele de munte de pe teritoriul României, Regiei Nationale a Pădurilor-Romsilva. Mai clar, în Neamt habitatele piscicole sînt administrate de către Directia Silvică Neamt. La rîndul lor, silvicultorii au încheiat contracte de închiriere cu trei asociatii de vînătoare si pescuit. Asta înseamnă că pe lacul Bicaz se putea pescui doar cu acceptul celor trei asociatii. Adică, pescarii care doreau să bată malurile lacului, erau nevoiti să cotizeze la fiecare asociatie în parte. La un moment dat, în schemă a apărut o altă asociatie care, desi nu avea contract cu Directia Silvică, a emis permise de pescuit. Cei care au luat permise de la această asociatie au avut numai probleme, întrucît au constatat că cei care aveau contracte cu Silvicul nu-i lăsau să pescuiască pe lacul Bicaz.

Lacul Bicaz scos de pe lista apelor de munte

În acest moment situatia este neclară, întrucît lacul Bicaz, dar si alte cursuri de apă au fost scoase de pe lista apelor de munte. Acest lucru ar însemna că protocolul dintre Regia Natională a Pădurilor si Ministerul Mediului este nul. Acelasi lucru s-ar întîmpla si cu cele trei contracte încheiate între asociatii si Directia Silvică. Dacă lucrurile ar rămîne asa, cu sigurantă silvicultorii ar avea sanse mari să fie plimbati prin instantele de judecată de către reprezentantii celor trei asociatii care au contracte încheiat. Inginerul Alexandru Bălut, din cadrul Compartimentului Vînătoare si Pescuit a Directiei Silvice Neamt, spune că la mijloc este vorba de o greseală. „Acolo unde este vorba de ape de munte, ANPA nu se bagă. Din păcate, dintr-o eroare în lista cu zonele de pescuit apare si judetul Neamt si nu ar trebui să fie asa, pentru că apele de munte le administrăm noi sau alte asociatii cu care am încheiat contracte. În Neamt avem de-a face cu ape de munte, asa că lacul Bicaz, care apare pe listă, ar trebui să fie scos de acolo. Nu-mi explic cum de am ajuns pe acea listă. Am vorbit la Bucuresti si am primit asigurări ca se va face corectura necesară. Pentru noi este clarificată situatia, în sensul că atît lacul Bicaz, dar si Ozana si Trotusul sînt ape de munte“, a declarat Alexandru Bălut. Dacă se va face corectura, si sînt sanse mari să se întîmple asa, pe lacul Bicaz se va pescui si în acest an cu acordul celor trei asociatii care încheiat contracte de gestionare cu Silvicul. Alexandru Bălut îi sfătuieste pe pescari să aibă răbdare si să astepte să se limpezească apele. „Îi sfătuiesc pe pescari să nu se grăbească în a-si achizitiona permise de pescuit. Să astepte pînă cînd se clarifică lucrurile. De asemenea, îi sfătuiesc să fie foarte atenti de unde îsi achizitionează aceste permise, pentru că autorizările o să se facă pe zone“. În acest moment, pescuitul recreativ sportiv se practică sub controlul asociatiilor de vînători si pescari sportivi contractante pe portiuni după cum urmează: 1. Asociatia Judeteană a Vînătorilor si Pescarilor Sportivi Neamt, pe tot conturul lacului, cu exceptia perimetrului golfului Potoci, pe o lungime totală de 4,5 km si a tronsonului cuprins între punctul de intrare în golf Secu din directia barajului si pînă în dreptul spitalului din satul Ceahlău, pe o lungime totală de 23 km. 2. Asociatia de Pescari Bicazul în golful Potoci, pe tot conturul, pe o lungime de 4,5 km. 3. Asociatia de Vînători si Pescari Sportivi Lupul Cenusiu, pe portiunea cuprinsă între punctul de intrare în golful Secu din directia barajului si punctul de pe mal aflat în dreptul spitalului din satul Ceahlău, pe o lungime totală de 23 km.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.