Guvernul României a aprobat în şedinţa de ieri o hotărâre privind Planul naţional de paturi pentru perioada 2011-2013.
Reglementarea va permite ca România să se apropie în următorii 3 ani de un număr de 5,61 paturi la mia de locuitori, cât este media europeană.
“Măsura trebuia implementată încă din anul 2006, conform prevederilor Legii nr 95/2006 a reformei în Sănătate, art. 169. Cu toate acestea, până astăzi nu s-a materializat o astfel de reglementare. Pentru prima dată echipa Ministerului Sănătăţii propune un document, pe termen mediu, care stabileşte numărul de paturi atât din unităţile publice, cât şi din cele private pentru care casele de asigurări de sănătate vor încheia contracte de furnizare de servicii medicale.Era nevoie de un asemenea Plan pentru a stabili un echilibru în sistem şi o concurenţă la contractare. De asemenea, prin această măsură introducem predictibilitate în sistem”, a declarat ministrul Sănătăţii, CSEKE Attila.
Sunt incluse şi paturi din sistemul privat
Conform actului normativ, pentru anul 2011, numărul total de paturi aprobat pentru contractare cu sistemul de asigurări este de 129.524, faţă de 134.760 paturi în 2010, ceea ce înseamnă 6,02 paturi la mia de locuitori.
Totalul numărului de paturi contractate scade treptat în următorii ani, astfel încât în 2012, numărul maxim de paturi finanţate va fi de 125 639, adică 5,84 paturi la mia de locuitori, iar în 2013 va fi de 123.127, adică 5,72 paturi la mia de locuitori.
Detalierea pe judeţe a numărului de paturi aprobat pentru contractare cu casele de asigurări de sănătate, atât pentru segmentul spitalelor publice, cât şi private, se va face anual, până la data de 30 septembrie, prin Ordin de ministru.
Anul acesta, numărul total de paturi, detaliat pe judeţe, se aplică începând cu data de 1 aprilie 2011.
evz.ro