spot_img
15 C
Vaslui
23-sept.-2024
spot_img

Ministrul Justiţiei a felicitat activitatea ANP

- Advertisement -

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a felicitat, marţi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru exemplul de profesionalism pe care l-a oferit celorlalte instituţii ale statului, în cadrul bilanţului activităţii instituţiei pe anul 2010.

„2010 a fost un an foarte greu, mai greu decât 2009, bugetul a fost ajustat cu minus, la jumătatea anului v-au fost reduse salariile, am avut dificultăţi inerente în activitatea dumneavoastră extrem de complicată. Dar vreau să spun că v-aţi comportat exact aşa cum mă aşteptam să vă comportaţi, şi anume profesionist, oferind un exemplu instituţional în ansamblu”, a declarat Cătălin Predoiu.

Acesta a amintit şi aspectele mai puţin reuşite ale activităţii pe anul 2010, precum evenimentele de la Galaţi, în care un deţinut a decedat în urma tratamentului aplicat de gardieni.

„Ceea ce aş remarca ar fi reacţia promptă a administraţiei şi reamintesc faptul că acolo s-au luat măsuri atât la nivelul managementului unităţii de penitenciar, eu cerusem cu mult timp înainte încetarea detaşării directorului de penitenciar. Din păcate, CSM-ul a refuzat în două rânduri demersurile noastre, în final a fost încetată această detaşare, am operat schimbarea managementului, iar persoanele implicate au fost deferite justiţiei”, a declarat Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiţiei a vorbit şi despre crearea Centrului de Excelenţă în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat, menit să răspundă creşterii numărului de deţinuţi din penitenciarele româneşti, ca urmare a transferării persoanelor române deţinute în alte ţări. El a dat drept exemplu Italia, unde sunt 3000 de români încarceraţi.

„Parteneriatul public-privat este o prioritate, în vederea dezvoltării capacităţii de cazare şi creştere a calităţii condiţiilor de detenţie. Tot în această direcţie se înscriu şi eforturile de atragere a fondurilor comunitare, fie individual, de administraţie, fie în parteneriat, cu alte entităţi. Avem nevoie de mai multe fonduri, efortul principal va fi de la buget, dar şi administraţia trebuie să continue să obţină fonduri, aşa cum a făcut şi în 2010”, a mai spus Cătălin Predoiu.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.