spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Sefii din Politie isi fac case , dar trimit salariile direct la banci

- Advertisement -

Unii dintre politistii din judetul nostru se declara atit de indatorati incit isi trimit lefurile direct la bancile la care s-au imprumutat in ultimii ani pentru a-si construi case sau pentru a-si cumpara masini u seful Politiei vrincene sta intr-un apartament de 54 de metri patrati, dar isi construieste o casa in satul Rachitosu u comunele Garoafa si Golesti, situate in apropierea Focsaniului, par atractia principala pentru oamenii cu epoleti in materie de case noi u cel mai “dator” politist, potrivit declaratiei de avere, este comisarul sef Marian Harap, seful de la Economic, care are credite de 110.000 euro la cinci banci u acesta va incerca sa le plateasca impreuna cu sotia, angajata ca functionar la Consiliul Judetean u si seful Politiei de la Odobesti are de platit 60.000 de euro la BCR.

Politistii vrinceni si-au strins de-a lungul anilor petrecuti in solda IPJ Vrancea tot ceea ce-i trebuie unui om – casa in oras, masina si, mai nou, cite o casa sau un teren la tara pentru zilele cind se vor retrage din activitate. In ultimii ani, multi politisti si-au construit case in zona comunei Garoafa, in satele Ciuslea si Rachitosu, sau la Golesti ori Vinatori. Distanta mica fata de Focsani ii atrage pe oamenii legii. Altii si-au achizitionat terenuri in aceasta zona, iar casele vor fi inaltate in curind. Seful de la Ordine Publica, comisarul sef Vasile Marin, isi construieste o casa in Focsani. Multi politisti cu greutate sint datori vinduti pe la banci. Numai seful de la Serviciul de Investigare a Fraudelor are datorii de peste 100 de mii de euro la cinci banci. Acesta impreuna cu sotia sa, angajata la Consiliul Judetean, au venituri de aproape 6.000 de lei pe luna, bani pe care ii trimit direct la banci. Si alti politisti se bazeaza pe sotiile lor pentru a-si plati datoriile mari acumulate la diferiti creditori.

Primul pe lista politistilor „bogati” este chiar seful IJP Vrancea, comisarul sef Ionel Popescu, care nu si-a actualizat declaratia de avere pe anul 2010. Pe site-ul IGPR, Popescu figureaza cu bunurile pe care le detinea inainte de a ajunge sef al inspectoratului. Acesta are 1.560 mp teren agricol in intravilanul comunei Garoafa, dar si 294 mp in Focsani. Familia sefului Politiei locuieste intr-un apartament pe bulevardul Unirii, insa isi construieste o casa in satul Rachitosu, cu o suprafata de 102 mp. Daca la terenuri si case seful Politiei sta bine, la masini, acesta conduce o Dacia Logan din 2004. Ionel Popescu are un imprumut de 5.000 de euro la Raiffesen Bank si doua CAR-uri, de cite 10.000 de lei facute la IPJ Vrancea. De asemenea, acesta detine 1.016 actiuni la SIF Transilvania. „Nu pot spune ca sint mai bogat de cind am devenit sef al IPJ Vrancea. Din contra, sint chiar mai sarac pentru ca am fata la facultate si cheltuielile au crescut. Nu am mai vindut sau achizitionat nimic de la ultima declaratie de avere”, ne-a spus Popescu. Acesta a declarat in 2009 un cistig de 95.820 lei, dar veniturile au crescut in anul urmator cind a devenit sef al IPJ. Tot case si masini detin cei doi adjuncti ai sai. Prim-adjunctul Victor Norocea are declarat un apartament in Focsani si doua autoturisme, un Renault si un Cielo. Acesta are doua credite de 14.000 de euro facute la Unicredit Tiriac. Sotii Norocea au cistigat 54.000 de lei intr-un an din activitatea depusa la politie. Sotia prim-adjunctului lucreaza la Serviciul Rutier. Al doilea adjunct, comisarul sef Tomita Pavaloiu, are o casa in Odobesti. Tot acolo, detine 1.200 mp teren intravilan si 5.000 mp teren agricol. Acesta are doua masini, o Dacia si un VW, dar si un credit de 45.000 de lei la BCR Odobesti.

Case la Vinatori sau Golesti, dar si datorii la banca

Nici comandantii Politiei municipiului Focsani nu stau rau la capitolul achizitii. Acestia au case la tara, dar si terenuri. Seful Politiei, comisarul Gicu Avasiloaie, are un teren de 521 mp luat in concesiune de la Primaria Vinatori si un apartament in Cimpineanca dobindit in 1991. Terenul de la Vinatori a fost luat in concesiune pe 49 de ani, contra sumei de 950 lei pe an. De asemenea, Avasiloaie detine doua masini, dar are datorii de 35.000 de euro la Unicredit Tiriac si 34.000 de euro la BCR. Salariul sau intr-un an de zile a ajuns la 63.000 de lei. Adjunctul sau, comisarul sef Gheorghe Negoitescu are o casa de invidiat in comuna Golesti, unde mai detine si un teren de 1.200 mp. Negoitescu conduce doua masini, Skoda si Opel, dar are si credite de 54.000 de euro facute la trei banci. Sefii politiilor municipale si orasenesti au la rindul lor tot ce le trebuie, dar si datorii. Seful Politiei Odobesti, comisarul Marcel Petrea, declara ca detine un apartament in Focsani si o garsoniera in Bucuresti. Potrivit declaratiei de avere, acesta detine un teren la munte, in Tulnici, de 1.500 mp, si unul de 6.200 mp extravilan la Focsani. Sotia sa este angajata la BCR, acolo unde familia Petrea are doua credite de 60.000 de euro. Comisarul sef Ionel Bitca, seful politiei municipiului Adjud, detine un apartament de 112 mp si un autoturism Opel Vectra. Acesta are de inapoiat un credit de 14.500 de euro facut la BCR. Desi se afla in fruntea Politiei Marasesti, comisarul Teodor Dumitrache locuieste intr-un apartament in Panciu. Acesta face naveta la volanul celor doua autoturisme VW pe care le detine in leasing si pentru care trebuie sa achite 21.000 de euro. Imputernicit la sefia Politiei Panciu, comisarul Constantin Belibou locuieste intr-un apartament de 90 mp in Panciu, dar are si o casa la tara, in Straoane. Belibou conduce un VW si o Dacia si are de inapoiat la Unicredit Tiriac suma de 10.000 de euro.

Seful de la „doi si-un sfert” vinde fructe

Sefii de servicii din Politie au de inapoiat cam multi bani la bancile de unde s-au imprumutat. Comisarul sef Marian Harap, seful de la Serviciul de Investigare a Fraudelelor, unul dintre cele mai importante din Politie, are un teren intravilan de 478 mp pe strada Greva de la Grivita, in Focsani. Acesta locuieste impreuna cu sotia, angajata la Consiliul Judetean, intr-un apartament de 67 mp. Cei doi au un autoturism Ford, achizitionat in leasing in 2007 si credite de 110.000 euro facute in anii 2006 si 2007, perioada „creditelor cu buletinul”. Acestea sint scadente fie in 2012 fie in 2027. Sotii Harap au adunat in 2009 venituri de peste 70.000 de lei, insa mare parte din veniturile lor se intorc catre banci. Seful de la Ordine Publica, comisarul sef Vasile Marin, isi contruieste o casa in Focsani. Pina atunci, acesta locuieste intr-un apartament de 80 de mp. Detine, de asemenea, 5.000 mp teren agricol la Vulturu si 536 mp intravilan la Focsani. Seful Circulatiei sta intr-o casa de 380 mp la Golesti si detine in Focsani un spatiu comercial de 180 mp din inchirierea caruia a obtinut in 2010 un venit de 46.500 de lei. Comisarul sef Viorel Gheorghe are credite de aproape 60.000 de euro. Sotia sa este administrator la doua firme unde a realizat in 2010 venituri de 24.000 lei. Seful Serviciului de Protectie Interna din cadrul IPJ Vrancea, comisarul sef Vasile Tirala, omul care ii cauta pe politisti de secrete, sta intr-o casa de 200 mp in comuna Golesti. Acesta detine si un teren intravilan de 2000 mp si doua autoturisme, un Audi si o Skoda Fabia. Tirala se ocupa si cu agricultura si declara cistiguri anuale de 4.000-5.000 de lei din comercializarea fructelor si strugurilor, potrivit declaratiei de avere.

Politistii de la rutier sint indragostiti de masini

Politistii de la rutier au diferite pasiuni, insa motococletele si masinile sint in top. Aflat in concediu paternal, comisarul Catalin Stegarescu, seful politiei rutiere Focsani, si-a construit o casa pe soseaua de centura si conduce un Peugeot din 2005. Sotia sa aduce in casa peste16.000 lei anual din salariul de la Primaria Focsani. Sotii Stegarescu au doua credite de 45.000 de euro la BCR si unul de 20.000 de lei la Bancpost. Stegarescu a detinut o motocicleta, dar a vindut-o. De asemenea, comisarul sef Alexandru Cara este vicepresedinte la clubul moto “Road-Eagles” si a cumparat un autoturism si o motocicleta marca BMW. De asemenea, Cara mai detine un autoturism Opel. Locuieste impreuna cu sotia sa, Iulia, directoare la Raiffesen Bank, intr-un apartament din Focsani. Inspectorul Madalin Ciolan sta intr-un apartament in Focsani si conduce un Matiz. Acesta a cumparat si 365 mp de teren intravilan. Imputernicit la comanda Politiei Rutiere Focsani, inspectorul Sandel Stoica are un teren la Focsani si unul la Garoafa. Detine un apartament la Focsani si o casa la tara, in comuna Soveja. Conduce un autoturism VW. De altfel, mai multi dintre politistii de la Circulatie se plimba cu masini frumoase, insa nu toate apar ca atare in declaratiile de avere.

Rata la banca, intre 200 si 1.000 de euro

In urma trecerii in revista a declaratiilor de avere ale angajatilor din IJP Vrancea, publicate pe portalul Agentiei Nationale de Integritate, a reiesit ca reducerea salariilor operata anul trecut de Guvern a fost o adevarata lovitura pentru oamenii legii din judetul nostru, care sint datori vinduti catre diferite banci. Ramasi chiar si fara 40% din leafa, politistii au realmente probleme cu achitarea ratelor, iar Politia a negociat cu institutiile bancare in numele lor pentru o reesalonare a datoriilor sau pentru refinantarea imprumuturilor. Practic, o mare parte din cei 800 de politisti din IPJ Vrancea au de platit rate la banca, fapt care le poate aduce unora probleme de integritate tinind cont ca sint amenintati luna de luna de portarei. Daca sefii si-au permis sa faca credite de zeci sau chiar sute de mii de euro, cum este cazul comisarului sef Marian Harap, agentii si ofiterii tineri s-au multumit cu credite mici, de 15-25 de mii de euro. Alti politisti nu detin nici un bun pe numele lor. Seful Biroului comunal de Politie Gugesti, comisarul Cornel Moise, nu detine, conform declaratiei de avere, publicata pe site-ul Politiei, nici teren, nici locuinta sau autoturism. Sint si alti agentI care traiesc inca la “mama si tata” si nu au bunuri pe numele lor. Sint si citiva politisti norocosi, ale caror sotii s-au lansat cu success in afaceri. Gabriela Gheorghe, sotia sefului de la Circulatie, conduce o afacere in domeniul turismului, o adevarata pasiune de familie. Si sotia comisarului sef Gabi Stefanescu, de la Investigarea Fraudelor, este actionar unic la Progres Distributie SRL, o firma care se ocupa cu distributia de alimente inca din 1999.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.