Cel mai mare dosar de corupţie din Suceava, în care au fost puse sub acuzare nume importante din justiţie, este contestat în mod apăsat, privind o mulţime de aspecte, chiar de către Curtea de Apel Cluj-Napoca. După cum am arătat în exclusivitate în ediţia de ieri a cotidianului nostru, judecătorul de Cameră Preliminară de la Curtea de Apel Cluj-Napoca, ce a analizat dosarul în ultimul an şi jumătate, a decis acum două zile restituirea dosarului la structura centrală DNA, o parte din probatoriu fiind desfiinţat.
Dosarul care îi priveşte, printre alţii, pe procurorul suspendat Dumitru Dîmbu, judecătorul suspendat Bogdan Bărbuţă, fostul primar al municipiului Rădăuţi Aurel Olărean, judecătorul suspendat Daniela Prandea şi omul de afaceri Constantin Babiuc are foarte multe neregularităţi, a stabilit Curtea de Apel Cluj-Napoca.
Procurorii DNA pot face apel împotriva acestor constatări.
- Advertisement -
- Advertisement -