CONFIGURATIE Social-democratii rãmân la conducerea municipiului Husi! Primarul Ciupilan a mai câstigat un mandat în fruntea urbei, iar, în privinta configuratiei Consiliului Local (CL), social-democratii au obtinut majoritatea. Din cele 19 mandate, 12 sunt ale consilierilor PSD. Partidul National Liberal (PNL) va avea 5 membri în CL Husi, iar surpriza a venit de la Partidul Miscarea Popularã (PMP), care a izbutit un scor neasteptat, în baza cãruia va avea, în mandatul 2016 – 2020, 2 reprezentanti în CL. Formatiunea lui Mihãitã Paraschiv, ALDE, nu a reusit sã treacã pragul electoral, care i-ar fi adus mãcar un reprezentant în Consiliu.
12 PSD, 5 PNL si 2 PMP – asa va arãta, din punct de vedere politic, noul Consiliu Local al municipiului Husi, care, nu peste multe zile, urmeazã sã fie validat. PSD-ul are, asadar, o majoritate simplã asiguratã si îi mai trebuie un singur vot pentru majoritatea de douã treimi, strict necesarã în multe proiecte privind proiectele de urbanism si nu numai. S-ar putea cã nu îi va fi greu sã îl obtinã, dacã PMP-ul, cu cei doi consilieri ai sãi, va sustine initiativele executivului. Contestatari declarati ai social-democratilor, consilierii PNL – 5 la numãr – vor avea un mandat în opozitie, în urmãtorii patru ani. Partidul Miscarea Popularã s-ar putea sã joace un rol decisiv în CL Husi, mai ales în cazul proiectelor în care este nevoie de majoritatea cu douã treimi.
Nume vechi si noi la PSD!
Nominal, în Consiliu Local majoritatea alesilor – 12 la numãr – sunt nume care se reîntorc din mandatul trecut. PSD-ul a revenit cu 8 consilieri care s-au aflat în CL si în mandatul trecut; PNL a revenit cu trei dintre consilierii cu care a activat si în 2012 – 2016, iar PMP-ul îl readuce în forumul decizional local pe Cosmin Filip, care a demisionat înainte de a-si încheiat mandatul precedent. Concret (conform listelor avansate la alegeri), PSD-ul intrã în CL Husi cu Aurel Cãciulã (57 ani) , Liliana Catargiu (50 ani), Sergiu Boeru (30 ani), Ionel Matei (42 ani), Cristinel Popa (52 ani), Ioan Iacob (58 ani), Constantin Bârsan (66 ani) si Gheorghe Hoha (74 ani) – toti din vechea gardã, dar a adus si nume noi: medicul Georgel Dumitrel (64 de ani), profesoara Gabriela Matei (42 de ani), medicul veterinar Alexandru Corjinschi (30 de ani) si inginerul Daniel Dobrea (33 de ani).
Liberalii – misiune de opozitie în CL Husi!
Liberalii vor reveni în Consiliul Local al municipiului Husi cu jr. Ioan Valeriu Ciupilan (46 ani), inginera Nicoleta Rotariu (56 ani) si economista Popa Cãtãlina (63 ani), dar vor aduce si un nume nou, inclusiv în politicã, inginerul Alexandru Nechifor (33 ani). Va reveni în CL Husi avocatul Radu Bobârnat, care, în mandatul trecut, a reprezentat PNL în Consiliul Judetean (CJ). Senatorul Dr. Nelu Tãtaru, desi se aflã în fruntea listei, cel mai probabil, va renunta la mandat, în favoarea unuia dintre colegii sãi din echipã, pentru a-si continua activitatea sa în Senatul României. Partidul Miscarea Popularã (PMP) a fãcut surpriza si a obtinut douã mandate de consilier local. Unul este al lui Cosmin Filip, primul pe listã, celãlalt urmeazã sã fie cunoscut în momentul validãrii.