Ministerul Sănătăţii a făcut publică lista celor 12 firme producătoare şi distribuitoare de dezinfectanţi care livrează produse în toată ţara şi care în anul 2015 au încheiat contracte de 27 milioane de lei cu spitale din întreaga Românie, majoritatea prin licitaţie sau încredinţare directă. Conform informaţiilor furnizate de minister, Hexi Pharma, compania cercetată penal pentru că ar fi diluat mai multe dintre produsele pe care le livra, a obţinut doar anul trecut 28 de contracte cu unităţile medicale din Iaşi.
În lista contractelor de achiziţii de biocide raportate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), în anul 2015 compania Hexi Pharma a fost pe locul doi în topul firmelor care au câştigat încrederea managerilor de unităţi medicale, încheind contracte de aproape 8 milioane de lei, în timp ce pe primul loc se află firma Al Carina, care a încheiat contracte cu spitalele din ţară în valoare de 10 milioane de lei.
În ceea ce priveşte municipiul Iaşi, au existat cinci spitale care şi-au procurat dezinfectanţi prin cumpărare directă de la Hexi Pharma, acestea fiind Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Maternitatea „Cuza Vodă“, Maternitatea „Elena Doamna“, Spitalul de Copii „Sf. Maria“ şi Insitutul de Psihiatrie „Socola“.
Suma totală a acestor achiziţii a fost de aproximativ 74.200 de lei, toate acestea fiind realizate prin achiziţie directă. Cele mai mari valori ale achiziţiilor s-au înregistrat, de departe, la cele încheiate de către Maternitatea „Cuza Vodă“, ele fiind în total de 42.503 de lei. În rândul acestora se remarcă un contract în valoare de 37.620 de lei, încheiat de maternitate pe 7 aprilie 2015, prin cumpărare directă online, care este unul dintre cele mai mari încheiate de Hexi în ţară, mai exact al treilea.
În afară de acesta, pe contracte individuale, Hexi Pharma a mai încheiat un contract de 40.800 de lei cu Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava şi unul de valoare aproape dublă, de 80.000 de lei, cu Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti. În ceea ce priveşte restul unităţilor medicale din Iaşi, Maternitatea „Elena Doamna“ a făcut o singură achiziţie directă de 380 de lei în 2015 de la compania bucureşteană. Pneumoftiziologia a realizat cele mai multe achiziţii, 11 la număr, cu suma totală de 11.555 de lei, valorile produselor dezinfectante achiziţionate fiind cuprinse între 230 şi 2.930 de lei. Şi Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ a realizat o serie de zece achiziţii directe, având sume mai mari decât cele de la Pneumo.
- Advertisement -
- Advertisement -