Consilierii locali ai municipiului Constanţa au aprobat noul regulament al staţiunii Mamaia şi al Satului de Vacanţă, printre reglementările aduse fiind limitarea nivelului de decibeli, interzicerea prezenţei poneilor şi a comerţului ambulant pe plaje.
Noul regulament privind autorizarea activităţilor economice în Satul de Vacanţă şi în Mamaia, împreună cu cel privind autorizarea teraselor amplasate în vecinătatea spaţiilor de alimentaţie publică, a fost intens dezbătut cu agenţii economici din staţiune, fiind aprobat după ce s-a ajuns la un consens.
Potrivit Mediafax, în principal s-a pus accent pe limitarea nivelului decibelilor în staţiune, pentru ca turiştii să nu mai fie deranjaţi de zgomote. „Cu excepţia zonelor dedicate pentru distracţie, nivelul decibelilor va fi limitat la cel prevăzut prin lege (limita maxima admisă este de 75 db – n.r.). Barurile de pe plajă vor trebui să îndrepte boxele spre mare, iar terasele înspre interiorul incintei, nu spre promenadă. Poliţia Locală va avea un sonometru pentru a verifica eventualele reclamaţii”, a precizat primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău.
De asemenea, se reduce numărul punctelor de închiriere biciclete, iar bicicletele care se vor închiria vor fi doar de o persoană.
„Nu avem spaţiu suficient şi preferăm să facem lucrurile în echilibru – bicicliştii să poată merge cu bicicleta, pietonii să se poată plimba pe promenadă. Minicarele sunt acceptate, dar li se va schimba traseul şi vor fi acceptate numai cele electrice. Trăsurile vor fi în număr limitat, amplasate într-un singur loc, la punctul de plecare telegondolă. Şi vor fi monitorizate să păstreze condiţiile de igienă”, a mai spus primarul interimar.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/schimbari-majore-pe-litoralul-romanesc-fara-comert-ambulant-si-fara-ponei-pe-plaje-la-vara-in-mam_288406.html#ixzz46gDRWQxs