Vrăjitoarele, descântătoarele, ghicitoarele, clarvăzătoarele şi toată cohorta de alte talente în ale legatului-fermecatului-dezlegatului-făcutului-desfăcutului vor trebui, în curând, ori să-şi pună ghiocu-n cui, ori să se doteze cu atestat, facturi fiscale, cabinete în toată regula şi să adere la o organizaţie în domeniu! Mai mult, când vine, de exemplu, impotentu’ cu problema, „farmecătoarele“ vor trebui să îi dea acestuia garanţia că blegoşenia va fi rezolvată, în caz contrar ele putând fi pedepsite de lege cu… închisoare de la şase luni la trei ani! Legea care prevede cele amintite şi nu numai există, a fost iniţiată de pedelişti (aflaţi, fireşte, sub protecţia flăcării violet), a trecut de Senat şi aşteaptă votul deputaţilor! Citiţi şi vă minunaţi!
Acum, că toate pro-blemele ţării au fost rezolvate şi românii nu mai pot de atâta belşug şi bunăstare, guvernanţii s-au gândit să-şi îndrepte atenţia spre concetăţenii care scot bani din ghicit, magie, vrăjitorie, farmece şi alte alea. Nu putem ştii dacă nu cumva strălucita idee a venit ori ba legiuitorului ca o răzbunare împotriva pirandelor care au îndrăznit să pericliteze, la prezidenţialele din 2009, efectele flăcării violet. Cert este că Legea a trecut de Senat şi este cât pe ce ca vrăjitoarele-descântătoare-ghicitoare să dea cu capul, portofelul şi libertatea de prevederile ei. Aşa că meseriaşele în domeniu ar face bine să se şcolească în ale contabilităţii, cele care nu ştiu să citească altfel decât în tarot sau ghioc să se alfabetizeze pentru că acti-vităţile pe care le practică vor fi încadrate în… nomenclatorul meseriilor liberale! Aşa că în curând, pe lângă avocaţi, medici, psihologi, experţi contabili, comandanţi de nave, piloţi şi meteorologi, vom găsi în acest nomenclator şi pe mama Omida, tămăduitoarea Brăţara sau clarvăzătoarea Filoxenia. Iar lucrurile nu se opresc aici. Cele care se decid, în ciuda legii, să profeseze, vor trebui să obţină atestat de liberă practică (!) odată cu… avizul din partea organizaţiei profesionale (!) la care musai trebuie să adere! Unde-i lege, nu-i tocmeală însă vrăjitoarele autohtone se întreabă care va fi acel coleg de breaslă superspecializat care să aibă dreptul de a decide cine merită şi cine nu să primească atestat. Legiuitorul, în lumina lui, va trebui, desigur, să reglementeze şi modalitatea de examinare. Meseriaşele în ale descântecelor, tămăduirii sau magiei se întreabă cam cum se va derula exa-menul de dat în bobi, cel de legat sau dezlegat cununiile, de potenţă şi impotenţă, de dragoste şi de urât, etc. „Eu am o întrebare, cine e în domeniu să ne dea nouă un atestat? Cine are cunoştinţele de prestările noastre, să ne dea atestat?! Noi avem propriul nostru har, moştenit de la strămoşi! Noi ne tragem din vraci indieni şi aşa mai departe. Nu sunt de acord cu cele care spun că sunt mama vrăjitoarelor sau regina reginelor, sau prinţesa prinţeselor şi aşa mai departe. Ce fac alea fac şi eu, aşa că nu sunt mai superioare decât mine! Nu suntem de rea voinţă să nu facem legalitate, dar ei ce ne oferă nouă? Ce ne dau? Îmi oferă un spaţiu? Asistenţi? Ce-mi oferă mie statul?! Eu vreau să mă încadrez în legalitate, dar cine e capabil să îmi dea mie acel atestat?! Pun taxe pe harul nostru? Eu nu folosesc de la stat nimic, nimic! Dacă e să practic meseria asta, mă duc pe câmp sub un copac şi acolo o fac. De la noi cer, da’ ei ce dau în schimb? Ne oferă împrumuturi să investim în cabinete? Ce fac ei este o escrocherie! Dacă vor a-testat să caute ei un profesor care să ne evalueze! Atunci o să vedem ce ştim mai bine sau mai puţin bine şi mă duc şi la specializare! Dacă fac cursuri voi fi mai calificată?! Eu moştenesc harul de la soacra mea, descântătoarea Bulgăroaica, care a murit acum trei luni la etatea de 102 ani. Toate puterile ei mi le-a transmis mie, fiind singura ei noră. Ce calificare să-mi mai transmită mie altcineva?“, a spus Norica, descântătoarea de pe strada Coteşti, din Focşani.
Cum se vor dovedi vrăjile neîmplinite?!
Dacă e să ne luăm după prevederile legii respective, toate ritualurile derulate pentru client de către prestatoarea de magii, descântece sau vrăjitorii vor trebui stipulate negru pe alb, într-un contract de prestări servicii. Mai mult, omul nu va mai putea achita cu găini, bijuterii, zahăr sau alte produse ci numai cu banii jos, iar „farmecătoarea“ va elibera o factură fiscală cu plata, bine-nţeles, a TVA. Nu putem decât să ne imaginăm cam cum va arăta un contract de prestări servicii în cazul în care clientul suferă de impotenţă! Şi mai ales, cum va dovedi acesta, în faţa instanţei la care are dreptul să apeleze întru pedepsirea celei care l-a amăgit, că miracolul promis nu s-a produs! Pedeapsa prevăzută de lege în cazul neîmplinirii sco-pului ritualurilor şi descântecelor este, aviz vrăjitoarelor, de închisoare de la şase luni la trei ani sau amendă penală!
„ Legat de asta cu amenda şi puşcăria este corect şi sunt de acord, dar cu celelalte prevederi nu pot fi! Până la urmă eu pot să mă opresc şi să nu mai prestez şi nu are ce să-mi facă. Şi în felul ăsta să nu mai ajut pe nimeni. Nu vezi că bagă tot felul de taxe de nu poţi să mai respiri?! De ce să mă stresez psihic, că nu are rost. Parlamentarii care au semnat Legea cred că se face avere din prestările astea. Dacă nu ai har nu poţi face nimic! Statul ăsta s-a învăţat, numai să ceară. De unde să-i dau eu, că sunt şi luni de zile în care nu vine nimeni, poate oamenii nu au nevoie sau sunt atât de săraci încât nu au bani nici de autobuz să vină la Focşani! La câte probleme sunt în ţara asta s-au găsit tocmai pe noi să ne impoziteze!“, spune revoltată, descântătoarea Norica.
Magie pe căprării!
Odată cu intrarea în vigoare a minunatei legi care aşteaptă, acum, avizul deputaţilor fiecare vrăjitoare trebuie să se decidă în ce categorie se încadrează. Potrivit respectivului act normativ, ghicitor nu se poate numi decât acela care se ocupă strict cu pre-zicerea viitorului. Nu se menţionează însă care viitor: imediat, îndepărtat, cât de îndepărtat?! Mai departe, cel care face vrăjitorie este definit clar ca cel care prestează „ri-tualuri magice prin care se invocă realităţi spirituale demonice, cu scopul de a înlătura anumite boli, de a reface sau destrăma legături între oameni“. Acum, la destrămat legături dintre oameni, evident, Guvernul este specialist şi poate elibera chiar şi atestate. Căci ce realitate demo-nică mai puternică poate fi invocată de legiuitor decât banu’, ochiul dracului, pe care l-a redus drastic aducînd familii întregi în pragul divorţului! Mai mult, înţelegem acum şi logica desfiinţării spitalelor! În locul lor, vrăjitoarele îşi pot pune talentele în practică alungând boala, fără buget de la stat, cu doar trei pene de găină moţată şi trei incantaţii şoptite la vreme de seară într-un cimitir sau intersecţie în formă de cruce! Legea mai prevede încă două categorii la care pot adera practicantele în domeniu: practicile oculte şi farmecele. „Până acum nu se prea vorbea şi nu se punea accentul pe datul în cărţi, acum că trebuie să plătim statului, şi-au adus aminte de noi! Nu cred că noi reprezentăm ultima soluţie la care trebuia să apeleze statul român. Credeţi că ne îmbogăţim după urma acestor practici? Ce fac ei acum nu este altceva decât să aducă apă în găleată cu picătura! Noi putem să facem protest dar degeaba, că ce vor guvernanţii, aia fac. Noi nu facem rău, nici averi sau alte bogăţii. E corectă acea prevedere prin care trebuie să răspundem în faţa legii pentru posibilele înşelătorii, că sunt şi mulţi care se dau drept practicanţi ai magiei albe şi nu au har. Eu practic acest lucru de peste 40-50 de ani şi oamenii vin din diverse locuri din ţară, dar şi din străinătate. Eu fac asta şi prin telefon, atunci când omul nu se poate deplasa la mine. Întotdeauna le rezolv problemele oamenilor şi mă sună sau îmi trimit scrisori de mulţumire“, a spus Ana Sidonia, de la Panciu, practicantă a magiei albe.
Blesteme pentru parlamentari
Legea pe care au pus-o la cale parlamentarii pedelişti a atras oprobriul tagmei vrăjitoreşti. Şi dacă lucrurile vor rămâne aşa, pare-se că portocaliii şi-au luat adio de la câştigarea vreunui nou mandat, cu toată vâlvătaia violetă direcţionată subliminal de la Cotroceni. Unii au început să înţeleagă asta, astfel încât au cerut expres să le fie retrasă semnătura de pe proiectul actului normativ. Este cazul pedelistului Răzvan Mustea care după ce a semnat ca iniţiator, s-a răzgândit lăsându-l pe colegul Trăşculescu să se descurce cu vibraţiile forţelor oculte! „S-a gândit deputatu’ lu’ peşte că, vezi Doamne, legea asta trebuie făcută! A dezvoltat-o şi apoi s-au mai găsit şi alţii care să o voteze! Mesajul meu ar fi că dacă ne cer nouă tot felul de taxe şi alte lucruri, să vină şi să ne ajute cu spaţii centrale, cu reclamă, aşa cum se face la toată lumea. Atunci voi plăti, altfel nu. În România, dacă ai respirat trebuie să plăteşti! La mentalitatea lor, ce să le ceri. Lu’ domnu’ Trăşculescu îi transmit că a semnat şi el ca ….. Nu are nicio cunoştinţă şi nicio idee despre acest lucru. Mai bine stătea în banca lui, că era mai bine… Trăşculescu, dacă vrea să fiu plătitoare la stat de taxe şi alte măgării la care nu le mai ştii numărul, să-mi ofere spaţiu central aşa cum are el cabinetul, să îmi ofere facilităţi şi reclamă!“, a spus, hotărâtă, descântătoarea Norica.
monitorulvn.ro