Nici unul din cele trei posturi de conducere din fruntea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava nu este ocupat în acest moment, postul de inspector-şef rămânând vacant după pensionarea comisarului-şef Viorel Onea, în timp ce pe cele două posturi de adjuncţi se află ofiţeri împuterniciţi la conducere, pe perioade de 6 luni de zile. De altfel, posturile de conducere neocupate definitiv, prin concurs, ci doar atribuite provizoriu unor ofiţeri, au devenit o obişnuită deja de ani de zile la IPJ Suceava. Şefii Ministerului Afacerilor Interne au apelat la aceste variante de nenumărate ori.
Singura excepţie din ultima perioadă a fost în ceea ce-l priveşte pe comisarul-şef Viorel Onea, care a fost o perioadă adjunct al IPJ Suceava, iar apoi a câştigat definitiv postul de inspector-şef. Anterior, inspector-şef pe funcţie, nu interimar, a mai fost comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ, trimis în judecată într-un dosar al DNA. Acesta îi avea ca adjuncţi pe comisarii-şefi Viorel Onea şi Ioan Crap, ultimul cercetat şi el într-un dosar al DNA care a rămas în faza de anchetă de foarte multă vreme, din vara anului 2014 mai exact. În afara acestora, cei care au mai condus IPJ Suceava diferite perioade de timp, din posturi de inspectori-şefi ori de adjuncţi, au fost doar împuterniciţi la comandă, câte şase luni, în cazul unora împuternicirile fiind prelungite. Un exemplu în acest sens este comisarul-şef Marcian Colman, detaşat de la Bucureşti mai bine de un an de zile la conducerea IPJ Suceava.
- Advertisement -
- Advertisement -