Elena Meroniac, de 19 ani, o suceveancă originară din Moldova Suliţa, este pe cale să rateze participarea la Jocurile Olimpice de la Rio, din Brazilia. Cu doar cinci luni înainte de debutul Jocurilor Olimpice, colega din barca de kaiac pe distanţa de 500 de metri a plecat în SUA. Roxana Borha s-a îndrăgostit de Claudiu Ciur, fost canoist, şi a preferat să abandoneze sportul de performanţă, alegere care a bulversat-o nu doar pe Elena Meroniac, ci şi întreg staff-ul de specialitate.
„Sunt supărat pentru felul în care a plecat. S-a îndrăgostit şi n-a mai rezistat până la Olimpiadă. Eu am avut o relaţie de amiciţie cu prietenul ei, chiar l-am rugat să aibă răbdare, să poată să meargă la Rio, dar degeaba. Lucrurile au început să se deterioreze după Europenele de tineret care s-au desfăşurat la noi. Am aflat că mergea la Bucureşti ca să-şi ia viza de State, nu pentru probleme medicale, cum a spus. A fost în concediu acolo şi la începutul anului am aflat că nu mai revine. De fapt, s-a lăsat de tot de sport”, a povestit pentru www.gsp.roBebe Zabet, antrenorul lotului de kaiac-canoe.
La fel de surprinsă de alegerea colegei de barcă a fost şi Elena Meroniac. Aflată în cantonament în Portugalia, suceveanca a spus, totuşi, că nu o condamnă pe Roxana, chiar dacă plecarea ei ar putea însemna şanse reduse de a face performanţă la Jocurile Olimpice de la Rio.
„Pentru Olimpiadă s-a calificat barca de dublu pentru 500 de metri şi nu anumite persoane. O să încerc să găsesc o altă colegă cu care să fac echipă, dar va fi foarte greu, mai ales că şi timpul rămas este foarte scurt”, a arătat Elena Meroniac.
Meroniac şi Borha sunt vicecampioane europene