MAESTRU.. Huseanul Theodor Codreanu nu uitã si nu iartã! Atât de rãu l-a supãrat un editorial scris de Horia-Roman Patapievici în 2002, încât ani la rând nu a putut uita ofensa dureroasã adusã memoriei “Poetului Nepereche”. Într-un articol publicat în revista “Flacãra”, Patapievici propovãduia zelos, “inactualitatea lui Eminescu”. Una dintre cãrtile publicate relativ recent de cãtre Theodor Codreanu, “Eminescu incorect politic”, lansatã în decembrie 2015 la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, are un argument de exceptie din partea autorului. “În acest caz, îndrituit sã vorbeascã despre valori era Mihai Ralea, iar nu Patapievici, care pretinde a reprezenta „tabla de valori acceptate”. De cine „acceptate”? De impostori?”, întreabã, tãios, huseanul Codreanu.
“Se cuvine sã-i aduc multumiri pentru titlul acestei cãrti d-lui Horia-Roman Patapievici, care, într-un articol, publicat în revista Flacãra (nr. 1-2/2002), intitulat, provocator, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale, scria adânc: „pentru noua tablã de valori acceptate, Caragiale a fost gãsit «corect politic», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din «tãrile progresiste» a arãtat fãrã dubiu cã fostul poet national al României clasice e «politic incorect». Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet national Eminescu nu mai poate supravietui deoarece noi azi iesim din zodia nationalului.” Indubitabil, opinia eminentului eseist al Grupului pentru Dialog Social este o mostrã emblematicã de „corectitudine politicã” pe care, altminteri, i-o cunosteam de multã vreme, ideologia aceasta fãcând gloria imposturii intelectuale postdecembriste, ceea ce le-a înlesnit noilor arivisti ocuparea nu numai a institutiilor culturale, dar si privilegiul unic de a prãbusi vertiginos România. Dincolo de precaritatea stilisticã a textului patapievician, izbesc douã mistificãri specifice „inteligentelor” confuze. Fenomenul a fost descris, percutant, încã din 1935, de Mihai Ralea. Într-un eseu inclus în volumul Valori, Ralea definea inteligenta ca puterea de a evita confuzia punctelor de vedere. Ilustra afirmatia cu scena petrecutã între cele douã studente de la Fizicã. Fetele disputau aprins o problemã. La un moment dat, cea care nu mai avea argumente a izbucnit în plâns, zicând rãzbunãtoare: Asa-mi trebuie mie dacã stau de vorbã cu o tuberculoasã! Sã se observe cã toti aceia care nu au argumente si-si imagineazã cã le au, deviazã brusc de la dialog si sfârsesc, triumfãtori, prin a pune etichete. D-l Patapievici a gãsit rapid una pentru Caragiale (corect politic) si alta pentru Eminescu (incorect politic). Cu ani în urmã, ideologii proletcultului uzaserã de alte etichete (dar tot din sfera „incorectitudinii”): reactionar, paseist, antisemit etc. Iar dacã ne întoarcem la Caragiale, pe care, în chip fraudulos, Patapievici îl opune lui Eminescu, vom descoperi cã si autorul Scrisorii pierdute a fost un „incorect politic”, si încã unul nimicitor pentru lipsa de inteligentã a unora dintre contemporani. Oare, ca sã dãm doar un exemplu, ridiculizarea „progresului cu orice pret” nu era o durã atitudine „incorectã politic”? În acest caz, îndrituit sã vorbeascã despre valori era Mihai Ralea, iar nu H.-R. Patapievici, care pretinde a reprezenta „tabla de valori acceptate”. De cine „acceptate”? De impostori? Crede cã mai triumfã Patapievici si comilitonii „demascând”, cu ironie internationalistã, sintagma poet national. Stim cã de la Manifestul Partidului Comunist (1848) încoace tot ce este national le stã în gât autorilor de utopii globaliste. Cum sã nu se plângã, precum studenta de la Fizicã, de „nationalismul” lui Eminescu, echivalentul „tuberculoasei” din 1935? S-o creadã „corectii” cã englezii se vor lepãda de Shakespeare (numit chiar de Eminescu poet national) al Albionului, s-o creadã cã germanii se vor lepãda de Goethe („poet national si educator national”, cum l-a numit Fritz Martini), s-o creadã aceiasi cã americanii se vor lepãda de Walt Whitman (numit de Harold Bloom „poetul national” al Statelor Unite) etc. În fine, s-o creadã noii ideologi cã românii se vor lepãda de poetul lor national!
Cartea de fatã (care valorificã texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) îsi propune sã facã o concesie „corectilor politici”: sã arate de ce Eminescu este incorect politic. Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grãbit sã punã diagnosticul, dar uitând, în izbucnirea sa în bocet, sã si-l argumenteze. Îi venim, aici, în ajutor. Ne cerem iertare de la pãrintele-scriitor Stefan Bastovoi cã am parafrazat, în oglindã, titlul unei cãrti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.
Diavolul, da! Însã nu si Eminescu!”, a scris prof. dr. Theodor Codreanu.
[…] Sursă: vremeanoua.ro […]